Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:08 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vremea Sambata cald, Duminica frig

ro

19 Feb, 2010 21:33 2032 Marime text

În acest week-end vom avea parte de zi de primăvară şi de una rece. Sâmbătă vremea se va menţine caldă. În vestul, centrul şi nordul ţării cerul va fi mai mult noros şi îndeosebi seara şi noaptea pe arii extinse va ploua, iar izolat cantităţile de apă vor putea depăşi 10...15 l/mp. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare şi local va ploua slab. Spre sfârşitul intervalului la munte, dar şi în Banat, Crişana, Maramureş, precum şi în nordul Transilvaniei şi al Moldovei precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi trecător ninsoare. Vântul va avea unele intensificări în vestul ţării, pe litoral şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 5 şi 15 grade, iar cele minime, uşor mai scăzute faţă de noaptea precedentă, se vor situa între -2 şi 5 grade. În sud şi sud-est vor mai fi condiţii de ceaţă.

Duminică se va răci. Cerul va fi temporar noros şi local vor fi precipitaţii mixte în vestul, nordul şi centrul ţării şi mai ales sub formă de ploaie în celelalte regiuni. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în sudul, sud-estul ţarii şi la munte. Temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 0 şi 9 grade şi minime între -7 şi 0 grade.

Sursa: antena3.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii