A regizat zece filme, capodopera sa fiind „Moromeţii“ Constănţeanul Stere Gulea, la ceas aniversar

Regizorul şi scenaristul Stere Gulea s-a născut în data de 2 august 1943, în comuna Mihail Kogălniceanu, într-o familie de fârşeroţi, ramură a aromânilor care vine de departe, din Grecia.

A absolvit Institutul Pedagogic şi Facultatea de Filologie din Constanţa, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, secţia Teatrologie - Filmologie. A regizat zece filme, în perioada 1970-2009, trei dintre acestea, „Moromeţii“, „Ochi de urs“ şi „Stare de fapt“, având la bază scenarii proprii. Cel mai celebru film al său, „Moromeţii“, a câştigat numeroase premii internaţionale. După 1989, îşi afirmă vocaţia de militant politic, fiind unul dintre participanţii la celebra mişcare socială „Piaţa Universităţii“, din 1990. A condus Televiziunea Română în perioada 1996-1998. Filmele sale, majoritatea ecranizări, poartă marca exigenţei culturale şi a rigorii demersului regizoral. Întreaga filmografie a regizorului Stere Gulea stă sub semnul maturităţii, gândirii şi simţirii cinematografice, folosind toate mijloacele pe care această artă le are în conturarea unei opere cinematografice sub pecetea unică a realizatorului ei.

Stere Gulea a regizat următoarele filme: „Apa ca un bivol negru“ (1970), „Iarba verde de acasă“ (1977), „Castelul din Carpați“ (1981), „Ochi de urs“ (1983), „Moromeții“ (1987), „Piața Universității - România“ (1991), „Vulpe - vânător“ (1993), „Stare de fapt“ (1995), „Hacker“ (serial TV 2003), „Weekend cu mama“ (2009), „Sunt o babă comunistă“ (2013). Stere Gulea a scris scenariile pentru filmele „Ochi de urs“, „Moromeții“, „Stare de fapt“ (în colaborare cu Eugen Uricaru).

Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul în aprilie 2012, Stere Gulea vorbea despre tendinţa cinematografică de azi: „Fără doar şi poate, este vorba despre un salt important către firesc şi realism. E un alt stil cinematografic, e o altă concepţie. Şi nu e doar a cineaştilor români, e a unei noi generaţii. Au mai existat astfel de tendinţe de la „Cetăţeanul Kane“ încoace. Pentru tinerii din noua generaţie, cred că este şi o nuanţă polemică faţă de cinematografia de dinainte, care era falsă, era stupidă, contrafăcută. Fiind nişte oameni care au trăit până pe la majorat în comunism, deci au văzut aceste filme şi au fost revoltaţi de falsul din ele, au vrut să arate realitatea cât mai brutal“.