Alertă la Năvodari Posibil caz de infectare cu HIV în rândul elevilor de la Liceul „Lazăr Edeleanu“
Alertă la Năvodari: Posibil caz de infectare cu HIV în rândul elevilor de la Liceul „Lazăr Edeleanu“
20 Nov, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2178
Marime text
Un tânăr a anunţat pe un site de socializare că ar fi infectat cu virusul HIV un elev al Liceului „Lazăr Edeleanu“ din Năvodari, care, la rândul său, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai multe colege.
Tânărul din Năvodari, în vârstă de 30 de ani, a scris pe Facebook că este homosexual şi că ar fi avut relaţii sexuale cu un elev de 18 ani de la Liceul „Lazăr Edeleanu“ din Năvodari, fără să ştie că este infectat cu acest virus, descoperind abia când a vrut să doneze sânge şi i-au fost făcute analize. Tot tânărul scrie că, ulterior, partenerul său de 18 ani ar fi avut relaţii sexuale şi cu mai multe colege de liceu. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa s-a autosesizat, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media. Cercetările se desfăşoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Directorul DSP Constanţa - „Nu putem să umblăm printre elevi şi să-i testăm“
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa (DSP), Cristina Schipor, a precizat că, deocamdată, la nivelul instituţiei nu s-a primit nicio înştiinţare oficială despre acest caz şi că pot lua doar măsuri de informare a elevilor despre virusul HIV. „La noi nu a venit nimeni să se testeze HIV. Putem declanşa o anchetă doar dacă cineva reclamă că a fost infectat în mod intenţionat. Ceea ce putem face este să demarăm o campanie de informare a elevilor cu privire la paşii pe care trebuie să-i urmeze dacă ştiu că au avut o relaţie neprotejată cu o persoană infectată cu HIV. De altfel, am trimis deja un consilier de la Biroul de Promovare a Sănătăţii la unitatea de învăţământ respectivă, cu materiale de informare cu privire la această boală, pentru ca, împreună cu reprezentanţi ai liceului şi ai Inspectoratului Şcolar, să ofere consiliere elevilor. Mai mult nu prea avem ce face. Testarea HIV este voluntară şi confidenţială. Nu putem să umblăm printre elevi şi să-i testăm, ca la TBC. Trebuie să vină ei la noi“, a declarat Cristina Schipor, directorul DSP Constanţa. Ea a precizat că în cadrul instituţiei funcţionează un centru de consiliere şi testare HIV, cu sediul în Constanţa, unde testarea se face gratuit. Şi directorul Liceului Teoretic „Lazăr Edeleanu“, Constantin Pătrană, ne-a spus că nu are amănunte despre acest caz. „Nu ştim încă nimic. Este un subiect delicat. Ceea ce vom face imediat este să mergem în fiecare clasă şi să vorbim cu toţi elevii, împreună cu medicul liceului“, a explicat Constantin Pătrană.
Un caz similar şi la Segarcea
Pe site-ul instituţiei au fost publicate, miercuri, mai multe informaţii despre Centrul de Consiliere şi Testare HIV, dar şi informaţii despre cum trebuie să procedeze persoanele care au suspiciuni de îmbolnăvire. Un caz similar s-a înregistrat şi la Segarcea (judeţul Olt), unde un tânăr de 25 de ani a murit pe 12 octombrie, iar după decesul acestuia s-a aflat că avea SIDA şi că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai multe tinere din oraş, care, la rândul lor, ar fi putut transmite apoi virusul HIV.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii