Firma care construieşte „Parcul Seniorilor“ Gecobis Build SRL, chemată în instanţă pentru o datorie
Firma care construieşte „Parcul Seniorilor“: Gecobis Build SRL, chemată în instanţă pentru o datorie
03 Oct, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
6131
Marime text
Societatea Gecobis Build SRL, care, din 2011 până în prezent, a câştigat opt contracte cu administraţia locală constănţeană, în valoare totală de aproximativ 7,5 milioane de lei, a fost dată în judecată de SC Tegola România SRL.
La 29 septembrie, pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat dosarul 30767/212/2014, cu obiectul „pretenţii“. Reclamant este SC Tegola România SRL, iar pârât - SC Gecobis Build SRL. Contactat telefonic, asociatul unic al societăţii Gecobis Build SRL, Gheorghe Trandafir, a declarat că nu are nicio legătură contractuală cu societatea Tegola România SRL. „Nu cunosc nimic. Nu ştiu cine m-a dat în judecată“, a menţionat Gheorghe Trandafir. Cu toate acestea, reprezentanţii societăţii Tegola România SRL susţin că cei de la Gecobis Build SRL au uitat să achite o datorie încă din 2012. „Societatea a achiziţionat materialele de construcţie, pe care nu le-a plătit încă din anul 2012. Este o datorie mică, dar trebuie plătită“, au precizat reprezentanţii societăţii Tegola România SRL.
Cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Dimitrie Anghel, Gecobis Build SRL a fost înfiinţată în anul 2011. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, fiind compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic şi administrator al societăţii este Gheorghe Trandafir. Societatea se ocupă de „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. SC Gecobis Build SRL a câştigat, în anul 2103, de la Primăria Constanţa contractul pentru execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Parcul Seniorilor“, în valoare de 3.596.000 de lei. În sarcina firmei câştigătoare au revenit lucrările de reabilitare şi reamenajare la clădirea existentă, respectiv la corpul de cazare şi la cantină, amenajarea curţii interioare, amenajarea spaţiilor exterioare, amenajări interioare, amenajări exterioare clădiri, instalaţii şi montarea şi instalarea panourilor solare.
De asemenea, firma trebuie să mai execute şi lucrările de construire a unui corp nou cu regimul de înălţime de P+2E pentru spaţii administrative, spaţii de cazare, spaţii pentru cabinetele medicale, zonă de socializare şi spaţii de depozitare. Proiectul „Parcul Seniorilor“ este derulat de Primăria Constanţa prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 şi are ca scop reabilitarea şi extinderea Căminului pentru persoane vârstnice Constanţa. Proiectul are o valoare de peste 6 milioane de lei, din care mai bine de 5 milioane reprezintă valoarea eligibilă pentru finanţare prin POR, contribuţia municipiului Constanţa fiind de aproximativ 100.000 de lei. La sfârşitul anului 2012, firma declarase o cifră de afaceri de 2.772.672 de lei, un profit net de 459.898 de lei şi 29 de salariaţi. În prezent, asociatul unic Gheorghe Trandafir nu mai apare cu această calitate în alte societăţi. În decursul timpului, el a mai figurat însă în SC Building Expert SRL, SC G&G Consult Expert SRL, SC Geconst Company SRL, SC Gecoscon Trade SRL, SC Market Consulting SRL, SC Martec Com SRL şi SC Zeppelin SRL, firme care, în prezent, figurează la Registrul Comerţului fie ca radiate, fie în faliment. Una dintre acestea, SC Geconst Company SRL, care acum figurează ca fiind în faliment, a avut şi ea, în decursul timpului, colaborări cu Primăria Constanţa. Din 2008 până în 2010, firma a obţinut nouă contracte în valoare de peste 10 milioane de lei.

Contracte cu municipalitatea constănţeană
SC Gecobis Build SRL are o bogată experienţă în domeniul achiziţiilor publice, din 2011 până în prezent figurând cu opt contracte obţinute în urma diverselor proceduri lansate de administraţia locală constănţeană, în valoare totală de aproximativ 7,5 milioane de lei. Contractele obţinute de SC Gecobis Build SRL cu Primăria Constanţa sunt: Lucrări tehnico edilitare şi Racorduri drumuri interioare, rămase de executat la obiectivul Construire locuinţe ieftine pentru tineri (1.799.883 de lei), Achiziţia execuţiei lucrărilor - etapa I, precum şi a serviciului de proiectare în faza Proiect pentru Autorizaţia de Construire, Proiect Tehnic, Detalii de execuţie pentru obiectivul de investiţii „Pietruire şi asfaltare în zona Palas CFR strada Moţilor, municipiul Constanţa“ (108.855 de lei), Achiziţia execuţiei lucrărilor pentru etapa I, precum şi a serviciului de proiectare în faza Proiectul pentru Autorizaţia de Construire (PAC), Proiect Tehnic (PT) şi Detaliile de execuţie (DDE) pentru obiectivul de investiţii „Pietruire şi asfaltare în zona Palazu Mare, municipiul Constanţa, strada Dumbrăveni“ (131.779 de lei), Proiectare obiectiv de investiţii - Modernizare drum zona Aurel Vlaicu, municipiul Constanţa (strada Ştefăniţă Vodă) şi execuţie lucrări Obiect 1 (198.000 de lei), Achiziţia parţială a execuţiei lucrărilor - etapa a II-a, aferent obiectivului de investiţii „Pietruire şi asfaltare în Zona Palas, strada Moţilor, municipiul Constanţa“ (106.091 de lei), Execuţie parţială lucrări la etapa II, aferente obiectivului de investiţii „Pietruire şi asfaltare în Palazu Mare, municipiul Constanţa - strada Dumbrăveni“ (81.049 de lei), Execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii „Amenajare Parcul Carol I“ - municipiul Constanţa (1.437.500 de lei), la care se adaugă şi contractul pentru reabilitarea şi extinderea Căminului de bătrâni.Despre Tegola România SRL
Potrivit Registrului Comerţului, Tegola România SRL a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul social în municipiul Buzău, strada Pogoanele. Capitalul social subscris este de 1.370.000 de lei, integral vărsat, fiind compus din 137.000 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt: Tegola International (sediul social în Italia, Vittorio Veneto), care deţine 112.880 de părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 82,3942%, şi Ştefănescu Eugen, născut în 1956, în Schitu-Olt, care deţine 24.120 de părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 17,6058%. Administratorii societăţii sunt Fantuzzi Alberto, născut în 1973, în Italia, şi Cătălin-Ioan Crăciun, născut în 1968, în Braşov. Societatea se ocupă de „comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare“.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii