Codul fiscal stârneşte nemulţumiri CCINA Constanţa, scrisoare deschisă către Victor Ponta şi Daniel Chiţoiu
Codul fiscal stârneşte nemulţumiri: CCINA Constanţa, scrisoare deschisă către Victor Ponta şi Daniel Chiţoiu
19 Nov, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2284
Marime text
CCINA Constanţa şi-a exprimat expres dezacordul cu privire la modul în care a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. În acest sens a transmis o scrisoare către primul ministru al României, Victor Viorel Ponta, şi către ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.
„CCINA, reprezentată prin preşedinte Mihai Daraban, îşi manifestă, pe aceasta cale, surprinderea şi, totodată, dezacordul expres cu privire la modul în care a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. În data de 14 noiembrie, Ministerul Finanţelor Publice a publicat, în secţiunea transparenţă decizională, proiectul de OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Potrivit informaţiilor oficiale ce însoţeau acest proiect de OUG, propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice se puteau transmite la adresa de e-mail publicinfo@mfinante.ro, în termen de 10 zile de la publicare, deci până la data de 24 noiembrie. Proiectul de act normativ a fost aprobat de Guvern în ziua lansării acestui proiect spre dezbatere publică şi a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 703 din data de 15 noiembrie 2013, cu nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 6 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Raţiunea textelor de lege enunţate reprezintă materializarea principiului comunitar al certitudinii fiscale, ce exprimă necesitatea asigurării unei stabilităţi legislative în ceea ce priveşte domeniul dreptului fiscal. Din cauza consecinţelor patrimoniale însemnate ce se vor răsfrânge asupra contribuabililor, s-a dorit ca orice măsură care ar avea drept efect completarea ori modificarea Codului fiscal ori a celui de procedură fiscală să fie supusă unei publicităţi corespunzătoare încă dinainte de momentul producerii efectelor unei astfel de măsuri, prin obligativitatea promovării proiectului de lege cu cel puţin 6 luni anterior intrării actului normativ în vigoare. Or, modul în care a fost adoptată această OUG nu face decât să genereze incertitudine şi instabilitate, într-un domeniu ale cărui repere ar trebui să fie certitudinea şi stabilitatea pe termen lung. (..) Având în vedere faptul că termenul până la care se puteau formula propuneri şi amendamente, CCINA Constanţa, în exercitarea rolului său activ, convocase, pentru data de 20 noiembrie, reprezentanţii mediului de afaceri din judeţ, pentru a sintetiza şi înainta către Ministerul Finanţelor Publice propunerile acestora. Faţă de toate considerentele ce preced, vă rugăm să dispuneţi adoptarea măsurilor necesare abrogării acestui act normativ”.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii