Complexul Sara Sea View din Olimp de vânzare la bucată Se poate licita pentru un apartament al Real Estate Development SRL
Complexul Sara Sea View din Olimp de vânzare la bucată: Se poate licita pentru un apartament al Real Estate Development
04 Nov, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
6549
Marime text
Compania Real Estate Development SRL, dezvoltatorul proiectului rezidenţial Sara Sea View din Olimp şi al altor lucrări de anvergură din Bucureşti şi Voluntari, judeţul Ilfov, şi-a înregistrat, în aprilie 2011, cererea de insolvenţă la Secţia a VII-a Comercială a Tribunalului Bucureşti. De valorificarea bunurilor societăţii se ocupă lichidatorul judiciar Edge Business Restructuring Advisors SPRL.
Recent, Edge Business Restructuring Advisors SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitorului SC Real Estate Development SRL a anunţat vânzarea unui apartament, care aparţine debitorului. Este vorba despre aprtamentul nr. 27 din complexul Sara Sea View din Olimp, Mangalia, pentru care a fost depusă o ofertă de cumpărare în valoare de 34.250 euro + TVA. Oferte superioare de preţ (pas de supralicitare 5%) pot fi depuse de către persoanele interesate, în original, la sediul Lichidatorului judiciar din Bucureşti, Piaţa Charles de Gaulle nr. 13, etaj 3, sector 1, până cel târziu la data de 02.12.2015, ora 10.00. Regulamentului de vânzare, care poate fi obţinut de la sediul lichidatorului judiciar, în perioada 03.11.2015 -02.12.2015.
Despre REAL ESTATE DEVELOPMENT SRL
Potrivit Registrului Comerţului, Real Estate Development SRL a fost înregistrată în anul 2005 şi are sediul social în oraşul Voluntari, Şoseaua Pipera Tunari. Firma provine din schimbarea sediului din alt judeţ. Capitalul social, compus din 30.020 de părţi sociale, în valoare de 10 lei fiecare, este deţinut de SC SSD Sport System Development SRL. Administratorii societăţii care se ocupă de „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“ sunt Edge Business Restructuring Advisors SPRL - lichidator judiciar şi Roşca Mirela Gabriela - administrator special. Cât priveşte SSD - SPORT SYSTEM DEVELOPMENT SRL, acesta a fost înregistrată în anul 2013 şi are sediul social în Bucureşti, bulevardul Mărăşeşti. Capitalul social este deţinut de RD SRL din Italia cu 56.826 părţi sociale (34,94% din capitalul social), FUTURA 5760 SRL din Italia, cu 57.004 părţi sociale (35,05% din capitalul social) şi KDC ENGINEERING COMPANY SRL din Bucureşti, cu 48.808 de părţi sociale (30,01% din capitalul social). Persoane Împuternicite sunt ISD INSOLVENCY SPRL - administrator judiciar şi Roşca Mirela-Gabriela – administrator. SSD - SPORT SYSTEM DEVELOPMENT SRL are ca obiect de activitate: „comerţul cu amănuntul al încălţămintei şi articolelor din piele, în magazine specializate“.Proiectul Sara Sea View a demarat în 2009
În primăvara lui 2009, constructorul proiectului Sara Sea View, Synergy Construct, ceruse Tribunalului Bucureşti să demareze procedurile de insolvenţă asupra dezvoltatorului său, Real Estate Development, pentru o datorie de 2,6 milioane de euro.Ansamblul rezidenţial Sara Sea View cuprinde un bloc de 128 de apartamente, cu două, trei sau patru camere şi suprafeţe cuprinse între 90 şi 150 de metri pătraţi, distribuite pe 11 etaje. Apartamentele dispun de terase şi vedere spre mare. În complex au fost proiectate şi un club de întreţinere şi recreere, restaurant, internet café şi un parc privat cu o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi, cu spaţii de joacă amenajate pentru copii, piscină în aer liber. Proiectul ansamblului a fost realizat de compania Simtech SRL, iar construcţia, de Synergy Construct. Lucrările de construcţie au început în noiembrie 2006, urmând ca acestea să fie finalizate în perioada februarie - iunie 2008. Iniţial, proiectul blocului de 11 etaje s-a dorit a fi vândut integral pentru un preţ de aproximativ 80 de milioane de euro, dar procedura pare că nu a dat roade, astfel că acesta se vinde pe bucăţi.
Citeste şi:
Complexul Sara Sea View, licitat pe bucăţi: Apartament nou de vacanţă la malul mării, pentru mai puţin de 40.000 de euro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii