Constanţa. Primăria aşteaptă până săptămâna viitoare oferte pentru încărcarea şi verificarea extinctoarelor din sediile proprii
Constanţa. Primăria aşteaptă până săptămâna viitoare oferte pentru încărcarea şi verificarea extinctoarelor
08 Feb, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
1379
Marime text



Municipalitatea constănţeană anunţă achiziţia serviciului de încărcat şi verificat extinctoare la sediile proprii. Societatea care va câştiga contractul se obligă la încărcarea şi verificarea a 265 de stingătoare P6 şi a 34 de stingătoare P50. În anunţul privind achiziţia se specifică faptul că transportul extinctoarelor din sediile administrate de Primăria municipiului Constanţa în vederea încărcării şi verificării şi costul transportului extinctoarelor după încărcare şi verificare vor fi incluse în preţurile unitare.
Valoarea estimată pentru achiziţia acestui serviciu este de 15.527,50 de lei fără TVA. Atribuirea se va face pe baza criteriului „preţul cel mai scăzut“.
Se solicită oferte de preţ în vederea achiziţiei serviciului de încărcat şi verificat extinctoare la sediile ce aparţin Primăriei municipiului Constanţa. Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 13.02.2018. Orice persoană interesată are posibilitatea de a transmite oferte de preţ la sediul Primăriei municipiului Constanţa din bd. Tomis nr. 51.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii