Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:55 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consumatorii din Năvodari, avertizaţi RAJA va debranşa 28 de asociaţii pentru datorii

ro

19 Mar, 2013 00:00 1346 Marime text
La ora actuală, SC RAJA SA Constanţa este forţată să recurgă la măsura drastică de debranşare a asociaţiilor pentru recuperarea creanţelor. Printre cele mai mari debite, dar şi întârzieri la plata facturilor de la nivelul asociaţiilor/blocurilor se înregistrează pe Năvodari. Pentru recuperarea acestor creanţe, SC RAJA SA a întreprins toate măsurile legale. Mai mult, de aproape trei ani, periodic au fost organizate diverse întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor pentru încheierea convenţiilor de facturare individuală, întâlniri la care au participat şi reprezentanţii primăriilor. Pe lângă transmiterea de zeci de invitaţii către asociaţii pentru încheierea acestor convenţii, au fost făcute şi acţiuni, în care reprezentanţii RAJA s-au deplasat în teren şi au avut întâlniri cu proprietarii de apartamente din cadrul asociaţiilor debitoare. În urma acestor eforturi, făcute susţinut de aproape trei ani, din cele 231 de asociaţii doar 27 au încheiat convenţii de facturare individuală până la data de 31 decembrie 2012. Încă din luna ianuarie a acestui an, pentru Năvodari, au fost avizate pentru debranşare 122 de asociaţii pentru o creanţă de peste 300.000 lei. Aceleaşi asociaţii au fost din nou notificate şi avizate şi în luna următoare. În urma somaţiilor, notificărilor de plată, dar şi a avizărilor pentru debranşare, cele mai multe asociaţii şi-au achitat debitele restante la data de 31 decembrie 2013. Mai mult, în februarie anul curent, cu sprijinul Primăriei Năvodari, au fost organizate mai multe întâlniri cu proprietarii de apartamente din cadrul acestor asociaţii, întâlniri ce s-au desfăşurat la Casa de Cultură din Năvodari şi au avut ca temă procedura de încheiere a convenţiilor de facturare individuală. Pe lângă aceste întâlniri, reprezentanţii asociaţiilor au fost invitaţi nominal la sediul RAJA din Năvodari pentru a încheia convenţiile de facturare individuală. Toate aceste demersuri au făcut ca doar 2 (două) din cele 122 de asociaţii să încheie aceste convenţii. În continuare, 28 de asociaţii din cele 122 înregistrează către RAJA debite de peste 80.000 lei. Acestea au fost avizate pentru debranşare pentru această săptămână.  Dând dovadă încă o dată de înţelegere şi pentru a veni în sprijinul proprietarilor de apartamente de la nivelul acestor asociaţii, SC RAJA SA mai acordă un ultim termen de o săptămână celor 28 de asociaţii, pentru a încheia convenţiile de facturare individuală. În cazul în care până pe data de 26 martie 2013, cele 28 de asociaţii nu încheie convenţiile de facturare individuală sau nu-şi achită debitele restante, vor fi debranşate de la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii