Contract de peste 5 milioane de euro, scos la licitaţie de CN APM Constanţa (document)

11 Oct, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2291
Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) anunţă organizarea unei proceduri publice pentru atribuirea contractului „Dragaj de întreţinere în bazinele şi şenalele porturilor“.
Contractul, în valoare estimată totală de 23.522.715 lei (5.276.990,98 de euro), constă în execuţia operaţiunilor de dragaj de întreţinere, care se vor realiza în vederea aducerii la cota corespunzătoare a adâncimilor pe zonele propuse din porturile Constanţa şi Midia. Agenţii economici interesaţi de acest contract vor depune ofertele de participare până pe data de 14.11.2016, ora 16.00, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 9.12.2016, ora 18.00.
Cuantumul garanţiei de participare va fi de 400.000 de lei. Ofertanţii vor face dovada au executat, în ultimii cinci ani, lucrări similare cu cele care fac obiectul achiziţiei în valoare cumulată de cel puţin 22.000.000 de lei, la nivelul a cel puţin un contract, maximum trei contracte. De asemenea, ofertantul va demonstra că dispune de următoarele dotări specifice: utilaje, echipament tehnic, mijloace de transport, echipamente de dragaj absorbant refulante, echipamente de dragaj mecanice.
În secţiunea „Documente” puteţi consulta anunţul de participare la licitaţia organizată de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.
Contractul, în valoare estimată totală de 23.522.715 lei (5.276.990,98 de euro), constă în execuţia operaţiunilor de dragaj de întreţinere, care se vor realiza în vederea aducerii la cota corespunzătoare a adâncimilor pe zonele propuse din porturile Constanţa şi Midia. Agenţii economici interesaţi de acest contract vor depune ofertele de participare până pe data de 14.11.2016, ora 16.00, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 9.12.2016, ora 18.00.
Cuantumul garanţiei de participare va fi de 400.000 de lei. Ofertanţii vor face dovada au executat, în ultimii cinci ani, lucrări similare cu cele care fac obiectul achiziţiei în valoare cumulată de cel puţin 22.000.000 de lei, la nivelul a cel puţin un contract, maximum trei contracte. De asemenea, ofertantul va demonstra că dispune de următoarele dotări specifice: utilaje, echipament tehnic, mijloace de transport, echipamente de dragaj absorbant refulante, echipamente de dragaj mecanice.
Responsabili de atribuirea contractului
Persoanele responsabile de organizarea, desfăşurarea şi atribuirea procedurii publice sunt. director general - Nicolae Dan Tivilichi, director general adjunct - Marian Tănase, director economic - Daniela Şerban, director Infrastructură - Mihaela Alina Staeţu, director Exploatare - Ambroziu Duma, şef Departament Achiziţii Publice - Otilia Ifimov, şef Serviciu Juridic şi Contencios - Tănase Iulian Pepi, şef Serviciu Cadastru - Liliana Mihai.În secţiunea „Documente” puteţi consulta anunţul de participare la licitaţia organizată de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii