Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, la ceas aniversar
Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, la ceas aniversar
12 Nov, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
4199
Marime text



Din anul 2000, Cristian Radu a activat în cadrul Gărzii Financiare Constanţa. Pe 1 august 2005, a fost numit în funcţia de comisar-şef al instituţiei. La începutul lunii martie 2012, Radu s-a autosuspendat din această funcţie, moment în care şi-a anunţat intenţia de a candida la Primăria Mangalia. A câştigat alegerile locale din vara anului 2012 fiind, în prezent, şeful municipalităţii celei mai importante localităţi din sudul litoratului.
În pofida faptului că s-a vehiculat că, odată câştigate alegerile, Cristian Radu se va înscrie în PNL, acest lucru nu s-a întâmplat nici până la momentul de faţă, primarul fiind şi acum independent.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii