Cum se distrau constănţenii în urmă cu 100 de ani

Dr. Doina Păuleanu, în lucrarea „Constanţa 1878-1928. Spectacolul modernităţii târzii“ (volumul I), dedică un capitol evoluţiei manifestărilor artistice de la malul mării.
 
Istoricul de artă dr. Doina Păuleanu, în lucrarea „Constanţa 1878-1928. Spectacolul modernităţii târzii“ (volumul I), dedică un capitol evoluţiei manifestărilor artistice de la malul mării.
După cum notează criticul de artă, în 1881, „în fiecare seară, în sălile Kursaal-ului au avut loc baluri sau concerte, la care publicul se distrează până la ore târzii din noapte“ (L’Independance Roumaine, V (2-E Serie), Edition A, N 1171, Bucarest, 2/14 aout 1881, p. 2).

În aceeaşi lucrare, dr. Doina Păuleanu consemnează: „La baluri se dansează, se conversează în franceză, română, în alte limbi de la porţile Orientului, se flirtează, se pun la cale intrigi, căsătorii sau despărţiri, se etalează starea şi gustul participanţilor, fără ca eticheta să inhibe sau să complexeze (doar lumea este la cură, în vacanţă). (...) Balurile se desfăşoară fără prea mari convenţii sau constrângeri mondene, în saloanele hotelurilor Metropol, Panaiot, Carol, d’Engleterre, mai târziu la Regina, Regnier, Palace, întotdeauna la cazino, indiferent de cum arată - deşi confortul său creşte vizibil.“
 
Criticul de artă scrie despre petrecerile Constanţei aşa cum au fost ele evocate şi de Barbu Delavrancea: „Aşa se petrecea pe vremuri la Constanţa (...) nici lux exagerat, nici formalism ridicol, nici fast pretenţios; ci familiaritate, prietenie şi voe bună“ (Barbu Delavrancea, idem, pp. 133 - 134).
 
Dacă în anul 1899, ziarul Constanţa scrie despre cluburile din oraş - „Astă-di avem, deosebit de alte instituţii ale diferitelor comunităţi, nu mai puţin de 5 cluburi: Ovidiu, Cercul Militar, Clubul Comercial, al Tinerimei şi Mercur şi altele în oraşul de sus, în cari mai nu se face altceva decât jocuri de cărţi“ -, în 1912, redactorul ziarului Drapelul sublinia decadenţa moravurilor: „Nu mai avem viaţa de familie, patriarhală, de reverie, de reculegere, de sinceră veselie, pe care o aveam odinioară. Acum Cazinoul Comunal s-a transformat într-un tripou combinat cu un lupanar. (...) Ştiu că tu ai plătit somptuosul palat al Cazinoului, că din munca ta s-au ridicat stîlpii marmoreeni şi pilaştrii auriţi pe care se sprijină bolţile inundate de lumină şi vitrajele de sticlă colorată. Ştiu că ai dori să-ţi duci şi tu nevasta şi copiii la Casa ta comunală, dacă nu de altceva, măcar ca să uiţi un moment că tu n-ai trotuar, n’ai stradă, n’ai felinar, n’ai apă de băut” (ibidem).
 
Cu privire la reprezentaţiile teatrale, dr. Doina Păuleanu îl citează pe C.P. Demetrescu (funcţionar la Prefectură, a scris versuri, proză, teatru), care afirma, într-un număr al ziarului Dacia: „Rar de tot dacă se zbătea câte vre-o trupă de actori şi încă dintre cei mai mediocri, cari jucau ca vai de lume piese vechi, fără de nici o valoare literară sau artistică.“
 
După cum se arată în lucrarea menţionată, au fost întreprinse, de-a lungul anilor, diverse eforturi culturale. A fost fondat, spre exemplu, Cercul de lectură Cultura, o revistă cu acelaşi nume, „Societatea de Arte, Litere şi Sport“, înfiinţată şi condusă de Al. Tălăşescu, „Reuniunea Musicală Gavril Muzicescu“, sub conducerea maestrului Ion Baston.
Conform informaţiilor din cartea Euterpe la Tomis a doctorului Nicolae G. Ionescu, citată în lucrarea criticului de artă, „(...) au fost deschise de către grecii localnici sau veniţi de prin alte părţi ale împărăţiei turceşti, numeroase birturi şi cârciumi, înşirându-se toate deasupra falezei care domina portul. Se aducea băuturi spirtuoase (rachiu, uzo şi mastică) din insulele greceşti, iar pentru vin, toamna erau importaţi struguri tocmai din insulele Tenedos. (...) Aproape fiecare local avea câte un taraf de muzicanţi...“.

 
Un „vechi dobrogean“ îşi aminteşte că printre „cântecele la modă pe vremea aceea (...) se numărau: „Margareta, îngeraş iubit“, „Valurile Dunării“, „Am un leu şi am să-l beau... “. Mult mai târziu, Arşavir Acterian a descris oraşul de la ţărmul Mării Negre astfel: „Oraşul care era în mod obişnuit animat, pavoazat, căpăta un aer strălucitor în unele zile festive ca, de pildă, la 10 Mai. Parăzi militare, jocuri de artificii, baluri, kermeze, grădina publică luminată de lampadare mari şi înghirlandată, întreceri cu bărci, excursii pe vapoare în largul mării, retrageri cu torţe; totul era iluminat şi strălucea sărbătoreşte“ (ibidem, f. 14).
 
Astăzi, Constanţa şi-a pierdut din strălucirea menţionată. În schimb, are o altfel de vibraţie. Cea a palmierilor, a fântânilor arteziene şi a străzilor pline de maşini luxoase. Vibraţia restaurantelor şi a cluburilor, renumite pentru petrecerile până în zori, efervescenţă şi eleganţă. Vibraţia unui oraş care este preferat de români doar pe timp de vară.