Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:01 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De şase luni departe de casă, oficial, în America Nicuşor Constantinescu împlineşte, astăzi, 48 de ani (galerie foto)

ro

29 Oct, 2014 00:00 3419 Marime text
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, împlineşte, astăzi, 48 de ani. Este prima aniversare pe care liderul de judeţ o petrece departe de casă, de familie. Din luna aprilie, Nicuşor Constantinescu se află oficial în Statele Unite ale Americii, pentru a se trata de cancer.

Şeful CJC s-a născut în anul 1966, în Ploieşti, judeţul Prahova, şi este fiul lui Marin şi al Vasilicăi. Constantinescu a absolvit Liceul „Mihai Viteazu“ din Ploieşti în anul 1985, iar în 1991, a finalizat cursurile Institutului de Marină Civilă Constanţa, Facultatea de Electromecanică, acolo unde i-a întâlnit pe Radu Mazăre, cel care avea să devină primarul Constanţei în anul 2000, şi pe Sorin Strutinsky, unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri constănţeni. Este căsătorit cu Codruţa Mihaela şi are doi copii, pe Smaranda şi pe Ştefan.

 Prima aniversare departe de prieteni


Alături de ceilalţi doi prieteni ai săi, a pus, treptat, bazele unui adevărat imperiu, începând cu firma veterană, Conpress Holding. Imediat după Revoluţie, alături de Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu a înfiinţat ziarul Contrast. De aici, a luat naştere o adevărată afacere de distribuţie a presei. Cât încă era student la Institutul de Marină, a devenit întreprinzător la „Întreprinderea Mica Sfinx“. A fost redactor şi membru în Consiliul Director la Contrast, devenit apoi Telegraf. Din 1996 până în 2003, a fost redactor-şef adjunct în cadrul SC Conpress Construct SRL. Ulterior, a venit vremea afacerilor din turism, odată cu achiziţionarea Hotelului Flora (care funcţionează şi acum pe societatea SC Xenoti SRL). Cariera politică şi-a început-o în anul 2000, când a devenit consilier local. În 2004, a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, funcţie pe care a ocupat-o neîntrerupt vreme de zece ani. Un episod neobişnuit ce l-a avut drept protagonist s-a petrecut în 2006, când şeful CJC a adormit la semaforul de la intersecţia Capitol, cu motorul pornit, aşteptând culoarea verde.

 Mărire şi decădere la CJC

Anul 2014 a fost nefast pentru liderul Consiliului Judeţean, fiind momentul în care s-a deschis „cutia Pandorei“ privind dosarele în care este implicat. Luat pe sus de mascaţi în luna ianuarie, în luna aprilie reuşeşte să plece din ţară, cu acordul oamenilor legii, în SUA, pentru a se trata de cancer. Deşi în presă au apărut periodic imagini cu el aflându-se în spital, la tratament, acesta a fost surprins la o terasă, în timp ce savura o ţigară, cât şi la cumpărături, într-un supermarket din centrul New York-ului.
De curând, procurorii Tribunalului Bucureşti au dispus instituirea sechestrului în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu a fost trimis în judecată pentru că ar fi săvârşit 24 de infracţiuni. Conform unor surse, sechestrul vizează patru locuinţe, cinci autoturisme, o şalupă şi un depozit bancar de un milion de dolari. Cu toate acestea, Nicuşor Constantinescu nu are prea multe bunuri proprietate personală, cele mai multe fiind pe numele soţiei sau ale celor doi copii.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti s-au grăbit însă cu un „cadou“: Constantinescu rămâne cu primul mandat de arestare preventivă.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • rrrr 29 Oct, 2014 11:49 pozeaza cu biblia dar cununa musulmani arnautu'