De vorbă, la Constanţa, cu mândria românilor în Europa Veturia Suciu, păstrătoarea tradiţiei costumului popular (galerie foto)

Pe Veturia Suciu am cunoscut-o la Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean, de la Pavilionul Expoziţional. Este unul din cei mai cunoscuţi clujeni din Europa. Are un stand de costume tradiţionale. Îi râd pe chip ochii ce au împlinit deja 80 de ani. Tanti Veturia coase şerveţele de pus sub farfurii, cuverturi, face păpuşele în costume populare, ştergare, îngeraşi din pănuşi, însă cel mai mult iubeşte costumul naţional. A făcut parte din valul românilor care au simţit cel de-al doilea Război Mondial. Crede în muncă şi în talent şi în faptul că meseria de a face costume populare se realizează numai prin muncă multă, iar dacă nu ai drag de ea, nu-ţi iese. „Am lucrat tare mult, îmi place şi le fac repede, mai repede decât mulţi!“, spune ea.

Meseria a învăţat-o de la mama ei

 Cu o modestie uitată pe chipul îmbătrânit, Veturia Suciu îmi spune, domol: „Meseria am învăţat-o de la mama mea. A fost croitoreasa satului. Am avut o mamă de calitate şi o soacră tot de calitate. Soacra era (n.r. maestră) în arta ţesutului, iar mama, în arta ţesutului şi a cusutului. Am avut un dar şi de la Dumnezeu.“
 
Îşi aminteşte că treaba se făcea ca şi când numai războiul ştia de dânsa şi ea de război. „După ce m-a învăţat mama cum să iau în mână acul pe la doi - trei ani, pe urmă am avut dragoste sufletească să fac ceva. Am început cu liniuţă, după aceea cubuleţe, apoi cruciuliţe, până am ajuns la model. Am făcut multe lucrări şi am ajuns să îmi fac singură modelele. Femeile de la ţară nu ştiu să se odihnească. După serviciu, eu mergeam acasă şi lucram la război, coseam...“

 „Şcoala era viaţa mea“

 Poveştile Veturiei Suciu parcă topesc inimile. „În copilărie, când am terminat clasa a şaptea, am dat la Liceul «Bălcescu» din Cluj şi, spre bucuria mea, am intrat cu 9,50 la admitere. Spre nefericirea mea şi tristeţea în veci, pe şapte august a murit tata şi am rămas acasă“. Îmi spune, duios, în timp ce lacrimile îi umezesc ochii: „Nu am mai putut face şcoală. Pentru mine, şcoala era viaţa mea, nu acceptam să fie altcineva în faţa mea. Dacă nu am putut, m-am străduit măcar să nu mor şi să nu arăt lumii că eu asta trebuia să fac“. Când a venit vorba de copiii ei, chiar a izbucnit în lacrimi. Cuvintele au ieşit greu, pline de suspine: „Trei copii am avut, acum mai am doar unul. Pe fiica mea. Anul trecut, am pierdut o fată, care era economist. Am pierdut-o dintr-o prostie a medicilor. Şi băiatul l-am pierdut în urmă cu 34 de ani. Aici, la Constanţa. A ajuns în spital pentru că şi-a rupt coloana în Deltă şi a mai trăit o săptămână“. Şi-a găsit refugiul în lucrul la război. „Dacă nu lucram, poate că nu aş mai fi existat. Lucrând, s-au potolit şi lacrimile...“
 
Faţa i se înseninează când vorbeşte despre nepoţii dânsei: „În schimb, am nepoţi. Doi băieţi şi o fată. Iar unul dintre ei urmează sfaturile bunicului şi e instructor la ansamblul de copii mici. Eu am făcut costume pentru copiii cu care merge la spectacole. Îi mândru că are costumele făcute de bunica, pentru că nu trebuie să îşi închirieze“.

 Tradiţia se rosteşte cu accentul pe muncă

 A luptat o viaţă întreagă. S-a zbătut ca să nu se piardă tradiţia şi folclorul. „Am scris două cărţi. Una în 2003 şi alta în 2011. În 2003, am făcut lansarea la Primăria Clujului, în Sala de Sticlă. Funariu a fost moderatorul cărţii mele. A fost tare frumoasă şi apreciată“. Şi Veturia Suciu nu s-a lăsat! A văzut că s-a vândut atât de bine prima carte, aşa că a mai scris una. „Aia din 2003 s-a terminat, dar în asta din 2011 am cuprins-o şi pe aia veche. M-a ajutat domn' Tiberiu Groza de la Centrul de Creaţie Cluj. A editat-o. A ieşit aşa de frumoasă, toată lumea zice că e aşa odihnitoare. Am scris despre tradiţii, folclor, obiceiuri şi despre cel de-al Doilea Război Mondial. Am scris pentru că eu l-am văzut şi l-am trăit. Am fost într-o zonă unde războiul a fost activ“.
 
Tanti Veturia zâmbeşte şi spune, făloasă: „Am şi pagină de Facebook. Foarte frumoasă pagina mea. Nepotul se ocupă de ea, pentru că eu nu am timp şi de asta. Am comenzi pe Facebook la costume de botez. Mă bucur că sunt tineri cărora le este drag să îmbrace copii în costum naţional la botez“.
 
„Eu m-am luptat tare mult. Să ştiţi că am fost în toată Europa. Am fost la Strasbourg, am fost în Italia, în Polonia, în Ungaria, Turcia, Grecia cu Centrul de Creaţie şi Promovare a Culturii Clujene. Am fost sponsorizată de Primăria Clujului. Am văzut lumea şi am arătat tuturor că asta e România pe care o văd la noi. Ar fi bine să le arătăm mai multe lucruri bune, nu pe alea care nu ne fac cinste“.
 
În anul 1992, organizându-se la Cluj Festivalul Internaţional de Folclor, Veturia Suciu a prezentat în competiţie, împreună cu ansamblul din care făcea parte, o suită de jocuri unice în ţară: Ţarina, Ardeleana, Suita şi Învârtita. „Atunci m-a descoperit doamna Simona Munteanu, m-a întrebat dacă aş vrea să intru în rândul meşterilor populari. Pentru că tare mă atrage lucrul acesta, am zis că încerc. Pe urmă, doamna Maria Bocşa, etnologul Clujului, a fost alături de mine şi am avut multe expoziţii. Datorită ăstor oameni de mare valoare am avut şi eu cinstea să fiu descoperită şi apreciată în lume. Pentru că, dacă nu eşti descoperit şi nu te ajută nimeni, mare treabă nu faci. Dacă eşti harnic şi lucrezi, trebuie să ai sprijin în spate a oamenilor de valoare de cultură românească“.