Directorul Liviu Stan, despre cele mai recente proiecte ale SC Termica Distribuţie Năvodari SRL
Directorul Liviu Stan, despre cele mai recente proiecte ale SC Termica Distribuţie Năvodari SRL
20 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3543
Marime text
Pentru că Primăria şi Consiliul Local din Năvodari depun toate eforturile ca locuitorii să beneficieze de o infrastructură modernă, societatea Termica Distribuţie Năvodari SRL continuă proiectele derulate.
Astfel, potrivit directorului societăţii, Liviu Stan, au fost terminate lucrările de pe strada Liniştii. Acestea au constat în realizarea proiectului „Canalizare menajeră pe strada Liniştii“. Pentru evacuarea apelor uzate de la locuinţele situate pe această stradă, a fost executată o reţea de canalizare între strada Eternităţii şi strada Plopilor, pe o lungime de 600 de metri. În proiect au fost prevăzute şi racordurile până în incinta proprietăţii, urmând ca fiecare consumator să-şi execute căminul de racord din incinta proprietăţii. În axul străzii, s-au executat cămine de vizitare şi control, din beton, circulare, cu diametrul interior de un metru, adâncimea de 1,50 metri, acoperite cu capace şi ramă din fontă. După executarea colectoarelor, îmbrăcămintea rutieră a fost refăcută în totalitate.
Directorul SC Termica Distribuţie Năvodari SRL a precizat că se continuă lucrările de asfaltare a străzilor din oraş. Astfel, recent, a fost asfaltată strada T2 din Mamaia Sat, pe o lungime de 200 de metri. „Valoarea lucrării se ridică la suma de 300.000 de lei, bani proveniţi din fonduri europene“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanta, Liviu Stan.
O altă lucrare importantă a fost executată pentru năvodăreni, în special pentru cei care locuiesc în blocuri ce primesc agent termic de la Punctul termic 8. „A fost schimbată conducta de termoficare pentru Punctul termic 8, care alimentează zece blocuri. Conducta veche avea 30 de ani şi se înregistrau multe pierderi“, a precizat directorul societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL, Liviu Stan.
Cât priveşte furnizarea agentului termic pentru locuitorii din oraş, aceasta se va produce, după spusele directorului Liviu Stan, „atunci când, trei nopţi la rând, temperaturile în termometre scad sub 10 grade Celsius“. Preţul unei gigacalorii la Năvodari va rămâne la fel ca cel de anul trecut, adică 186 de lei. „Avem una dintre cele mai mici gigacalorii din ţară“, a menţionat Liviu Stan.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii