Edilul Cristian Radu i-a răsplătit cu dulciuri Primăria Mangalia, colindată de elevii din oraş (galerie foto)
Edilul Cristian Radu i-a răsplătit cu dulciuri: Primăria Mangalia, colindată de elevii din oraş (galerie foto)
13 Dec, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2015
Marime text
Seria colindelor la Primăria Mangalia a continuat, ieri, cu un recital de excepţie susţinut de elevi ai Şcolii Sf. Andrei din localitate. Îndrumaţi de cadrele didactice, elevii au pregătit cu multă minuţiozitate mai multe colinde autentice.
Pentru momentul muzical oferit, edilul Cristian Radu i-a răsplătit cu dulciuri. Astfel de pachete au primit şi elevii clasei I din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ. Cei mici şi-au exprimat dorinţa de a vizita sediul municipalităţii, dar mai ales biroul primarului. În dialogul cu edilul Mangaliei, copii s-au declarat mulţumiţi de ceea ce au văzut şi i-au adresat acestuia mai multe întrebări despre ceea ce se întâmplă în oraş. Vizita elevilor face parte din activitatea extraşcolară „Săptămâna meseriilor", în cadrul căreia aceştia au fost invitaţi la sediile mai multor instituţii publice. În aceeaşi zi, primarul a participat la premierea sportivilor Clubului CSR Callatis Mangalia, în cadrul unui eveniment organizat de Direcţia judeţeană de Sport Constanţa şi Asociaţia judeţeană de Rugby Constanţa. Printre cei premiaţi se numără elevii Niţă Vlad (categoria U12), Iacob Florin (categoria U14) şi Mustafa Gilbert (categoria U16). Cu ocazia Zilei naţionale a etniei tătare din România, primarul Mangaliei s-a întâlnit, ieri, cu un grup de copii ai UDTTMR, Filiala Mangalia, care au recitat mai multe poezii în limba tătară. Pregătiţi de profesorii de limba turcă şi tătară, Feihan Abdulgani şi Sercin Vuap, copiii au realizat din origami steagul etniei lor şi steagul României, care ulterior au fost dăruite edilului. Cu acest prilej, Cristian Radu le-a urat tuturor etnicilor tătari din judeţ un călduros „La mulţi ani!”. Totodată, copiii au primit din partea edilului pachete cu dulciuri.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii