Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:42 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Expoziţii şi expuneri de carte la Biblioteca Judeţeană

ro

08 Apr, 2013 00:00 2387 Marime text
La Biblioteca Judeţeană I.N.Roman va fi expusă până la sfârşitul lunii aprilie cartea „MÉMORIAL DES  ALLIÉS  1914-1918”, imprimată la Paris, în 1926, de către Daniel Jacomet et Cie pentru Société d'édition nationale.

La sfârşitul Primului Război Mondial, când suferinţa şi bucuria trăite erau încă proaspete în vieţile şi memoria europenilor şi nu numai a lor, un editor francez a avut ideea strângerii de documente, fotografii, scrisori, impresii ale celor mai importante personalităţi ale aliaţilor. Rezultatul este această splendidă şi glorioasă carte. Omagiu adus puterii aliaţilor învingători, cartea nu putea avea decât dimensiuni impresionante: format infolio, lungime 42 cm, lăţime 35 cm, grosime 12 cm, greutate 10 kg. Personalităţile invitate să contribuie la volum reprezentau 29 de naţiuni de pe tot globul: Franţa, Canada, Belgia, Imperiul Britanic, Statele Unite ale Americii, China, Grecia, Italia, Japonia, Polonia, România, Portugalia, Rusia, Croaţia, Serbia, Slovenia, Siam, Cehoslovacia, Bolivia, Brazilia, Ecuador, Cuba, Guatemala, Haiti, Honduras, Nicaragua, Panama, Peru, Uruguay. Prefaţa volumului, intitulaţă „Soldaţilor Marelui Război”, este semnată de Ferdinand Foch, mareşal francez, erou al războiului, şi cel care a acceptat, la 11 noiembrie 1918, cererea de armistiţiu a Germanei. Din partea României semnează Regele Ferdinand, I.G. Duca, Ion I.C. Brătianu, Constantin Diamandy, Constantin Argetoianu, Alexandru Vaida-Voevod, Take Ionescu, Miron Cristea, pe atunci mitropolit-primat al României, Nicolae Bălan, mitropolit al Ardealului, Dimitrie Negulescu, Nicolae Iorga, Sextil Puşcariu, Nicolae Titulescu, Alex.-Em. Lahovary, generalii Averescu, Mărdărescu, Prezan, Coandă, Holban, Iliescu. În scrisoarea sa, omul politic liberal I.G. Duca menţiona: „Pentru generaţiile viitoare, Memorialul Aliaţilor va fi o dovadă a comunităţii de aspiraţii şi sacrificii a tuturor celor care, printr-un război mondial, au făcut să triumfe Dreptul şi Libertatea”. Volumul nu era destinat vânzării obişnuite în librării, cel care şi-l dorea îl comanda direct editurii. Ca atare, fiecare exemplar tipărit a fost personalizat. „Exemplarul deţinut de biblioteca I.N.Roman poartă numărul 1475 şi a fost realizat la cererea expresă a lui Constantin Chihaesco din Bucureşti, farmacist şi colonel în rezervă, foarte probabil participant la bătăliile Marelui Război. Volumul este legat în piele marmorată de viţel şi are 347 de ilustraţii. A fost achiziţionat în anul 1975, iar starea lui este foarte bună”, povesteşte bibliograful Ionuţ Alexe.

Ce putem vizita până la sfârşitul lunii

În această săptămână, Biblioteca Judeţeană găzduieşte mai multe expoziţii. Expoziţia care omagiază creaţia lui Rafael Sanzio da Urbino, pictor şi arhitect renascentist italian, de la a cărui naştere se împlinesc 530 de ani. Responsabil de expoziţie: Ionel Alexe, bibliograf. Expoziţia „Capitale culturale europene” este dedicată conceptului de „capitală europeană a culturii” şi cuprinde documente despre oraşele româneşti intrate în competiţia Capitala Europeană a Culturii 2020. Responsabil de expoziţie: Anca Dobre, bibliograf.
Cea de-a treia expoziţie - „Valori ale culturii dobrogene – minorităţi naţionale – turcii” cuprinde documente care reflectă activitatea culturală şi viaţa social-politică etnicilor turci. Responsabil de expoziţie: Anca Dobre, bibliograf.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii