Fosta fabrică de conserve din Constanţa, scoasă la mezat
Fosta fabrică de conserve din Constanţa, scoasă la mezat
07 Apr, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
3081
Marime text
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice, anunţă organizarea, pe data de 26 aprilie, a unei licitaţii pentru valorificarea bunului imobil proprietate a debitorului Tricos Trading SRL.
Licitaţia va avea loc la ora 13.00, la sediul Fiscului din municipiul Constanţa, bulevardul Tomis nr. 312A. Participanţii la această licitaţie vor putea achiziţiona un imobil atelier mecanic (fosta fabrică de conserve, actuala hală de depozitare) situat în Constanţa, strada Interioară III nr. 1, în suprafaţă construită de 224,7 mp, având număr cadastral 2077/4.
Bunul scos la vânzare a fost evaluat la preţul de 257.520 de lei (exclusiv TVA) şi este grevat de următoarea sarcină: creditorul Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanta, prin ipotecă legală instituită conform Încheierii nr. 41271/24.05.2013 a OCPI Constanţa. Cei care pretind vreun drept asupra bunului sunt invitaţi să înştiinţeze organul de executare cu privire la aceasta, înainte de data stabilită pentru vânzare. De asemenea, cei interesaţi de cumpărarea bunului imobil sunt invitaţi să prezinte, până la termenul de vânzare, dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei.
Despre Tricos Trading SRL
Înmatriculată în anul 1999, firma are sediul în municipiul Constanţa, strada Căpitan Dobrilă Eugeniu nr. 20. Capitalul social subscris, de 600 de lei, integral vărsat, este compus din 60 de părţi sociale. Asociat unic al societăţii este Costel Ignat, născut în 1962, în Negureni, judeţul Constanţa. Tot el este şi administratorul firmei, care desfăşoară activităţi de „închiriere şi subînchiriere a bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii