Îngrijoraţi de starea actuală a Parcului Tăbăcărie Ce îi cer constănţenii primarului Radu Mazăre (galerie foto)
Îngrijoraţi de starea actuală a Parcului Tăbăcărie: Ce îi cer constănţenii primarului Radu Mazăre (galerie
16 Apr, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3470
Marime text
Pistă pentru biciclete, spaţii pentru animale de companie, trenuleţ pe ruta City Park - Sat Vacanţă, platformă multifuncţională în care cei mici să poată învăţa regulile de circulaţie, Parcul ştrumfilor, pistă de jogging, climbing wall, spaţii şi instalaţii pentru fitness în aer liber. Toate acestea vor fi amenajate în Parcul Tăbăcărie din municipiul Constanţa, în cadrul proiectului „Diversificarea activităţilor de agrement în parcul Tăbăcărie“, al cărui beneficiar este Primăria Constanţa.
Până atunci însă, unul dintre cele mai mari şi mai frumoase parcuri constănţene, Parcul Tăbăcărie, arată dezolant, iar constănţenii sunt îngrijoraţi de soarta lui. Prin urmare, unii locuitori ai oraşului încearcă să tragă un semnal de alarmă, în speranţa că vocea lor va fi auzită şi de mai marii municipiului Constanţa. În acest sens, un cititor a trimis pe adresa cotidianului ZIUA de Constanţa mai multe poze în care este surprinsă imaginea actuală a parcului. „Sunt un constănţean căruia îi place să se plimbe în jurul lacului Tăbăcarie din Constanţa. Deşi promovează turismul, primarul Radu Mazăre a uitat să îngrijească parcul din jurul lacului. Vă rog să îi aduceţi dumneavoastră aminte să îngrijească acest frumos parc. Eu îi propun să facă şi o pistă de biciclete în jurul lacului“, ne-a scris cititorul nostru.
Veşti bune
Municipalitatea Constanţa a eliberat, pe 24 martie, autorizaţia de construire nr. 354 pentru proiectul „Diversificarea activităţilor de agrement în parcul Tăbăcărie etapele SF, PT, DDE, DTAC, organizare şantier“. Beneficiarul proiectului este Primăria Constanţa, iar autorizaţia de construire este valabilă până pe data de 24.03.2015. Reamintim că, în şedinţa din noiembrie 2013, consilierii locali au votat proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Diversificarea activităţilor de agrement în Parcul Tăbăcărie“.
Valoarea proiectului se ridică la 6 milioane de euro. Investiţia se face cu ajutorul fondurilor europene şi constă în: amenajarea unei piste pentru biciclete, întinerirea materialului dendrologic, crearea a două spaţii pentru animale de companie, reînfiinţarea liniei de trenuleţ pe ruta City Park - Sat Vacanţă, reabilitarea sistemului de iluminat, extinderea mobilierului şi a dotărilor urbane, dispunerea unei platforme multifuncţionale în care cei mici să poată învăţa regulile de circulaţie, amplasarea unui loc de joacă tematic care se va numi Parcul ştrumfilor, a unei piste de jogging, a unui spaţiu pentru climbing wall, pentru fitness în aer liber, precum şi realizarea unui sistem integrat de irigaţii a zonelor verzi, amenajarea unui centru dedicat mamei şi copilului (pentru alăptat, schimbat scutece), crearea parcului tematic Vaporul Piraţilor şi a altuia realizat din elemente gonflabile - Lumea Poveştilor -, care va funcţiona doar pe timp de vară. De asemenea, accesul auto în parc va fi interzis, în acest scop urmând a fi montaţi bolarzi retractabili.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii