Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:38 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectoratul de Muncă, pus pe fapte mari Trei agenţi economici au fost daţi pe mâna Parchetului

ro

06 Mar, 2013 22:35 2433 Marime text
Pe parcursul lunii februarie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanta a continuat verificarea societăţilor, care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului. Controalele au avut ca obiectiv modul în care se respectă prevederilor din legislaţia muncii şi securitatea şi sănătatea în muncă a salariaţilor. Corpul de control Relaţii de Muncă a verificat 566 agenţi economici din care 102 au fost sanctionaţi. S-a aplicat un numar de 118 sancţiuni contravenţionale din care 83 amenzi în valoare de 579.500 lei şi 35 avertismente. S-a dispus 909 măsuri cu termen de remediere. Au fost depistaţi 28 angajatori care practicau munca fară forme legale, cu un numar de 81 de  persoane care nu aveau încheiat contract individual de muncă, unde s-au aplicat sancţiuni contravenţionale in valoare  410.000 lei. Pentru trei agenţi economici, cu un număr total de 40 de persoane fără forme legale de angajare, a fost sesizat Parchetul de pe Lângă Judecatoria Constanta pentru a stabili dacă aceştia  se fac vinovaţi de incalcarea prevederilor art. 264 (3) din Lg.53/ 2003 republicată. La rândul său, Corpul de control Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM  a verificat 253 angajatori, s-a dispus un număr de 587 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate, s-a aplicat  587 sancţiuni din care 569 avertismente şi 18 amenzi în valoare de 79.500 lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii