Un om care inspiră excelenţă şi demnitate Jurnalista Feri Predescu, la ceas aniversar
Un om care inspiră excelenţă şi demnitate: Jurnalista Feri Predescu, la ceas aniversar
05 May, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
4349
Marime text
Cunoscută la nivel naţional pentru seriozitatea şi profesionalismul de care dă dovadă, dar şi pentru materialele cu greutate pe care le semnează, jurnalista constănţeană Feri Predescu îşi serbează astăzi ziua de naştere. Feri Predescu a fost, ani buni, corespondent al TVR. De mai bine de zece ani, este corespondent al cotidianului Evenimentul Zilei. Vocea ei s-a făcut auzită la nivel naţional, fiind consacrată ca specialist în toate mediile de comunicare în masă - radio, televiziune, dar şi presa scrisă. A profesat şi profesează cu dăruire într-un domeniu în care demnitatea poate fi pusă uneori sub semnul îndoielii, arătând ce înseamnă a fi, cu adevărat, jurnalist. Vreme de câţiva ani, a fost redactor-şef al postului local Radio Sky. Chiar şi acum se spune despre acea perioadă că a fost cea mai bună pentru postul de radio constănţean. Ce se „ascunde“ însă în spatele celui mai sonor nume din mass-media din Constanţa? Zeci de ani de muncă, dăruire, implicare totală, dar şi un amestec de încăpăţânare, curaj şi perseverenţă. Iar în ciuda piedicilor, jurnalista a rămas fidelă propriilor credinţe şi unui sistem de valori de nezdruncinat. Feri Predescu este ziaristul direct, extrem de incomod şi care nu de puţine ori a deranjat pentru că a vrut să afle adevărul, să-l facă accesibil, deconspirând scenarii care trebuiau să rămână în culise. Nu de puţine ori, Feri Predescu i-a deranjat pe cei care ţineau frâiele administraţiei locale din Constanţa, fiind întotdeauna cu un pas în faţa celor care voiau să ţină adevărul departe de ochii presei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii