Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:20 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitaţie la CNADNR SA Se caută consultant pentru concesionarea spaţiilor de pe A2 şi varianta de ocolire Constanţa (document)

ro

23 Jan, 2015 00:00 3686 Marime text
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA anunţă organizarea unei proceduri publice pentru atribuirea contractului „Servicii de consultanţă (asistenţă tehnică, financiară şi juridică)“ având ca obiect „Realizarea studiilor de fundamentare a deciziei de concesionare a spaţiilor de servicii aflate pe tronsoanele de autostradă Cernavodă - Constanţa, plus varianta de ocolire Constanţa, Autostrada Transilvania şi Autostrada Bucuresti - Ploieşti“.
 
Societăţile interesate pot depune ofertele de participare până pe data de 11 februarie, ora 10.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 11.30, la sediul CNADNR SA, din Bucureşti, bulevardul Dinicu Golescu nr. 38. Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 568.130 de lei. De asemenea, valoarea garanţiei de participare, care urmează a fi depusă de ofertanţi, este de 11.000 de lei. Din anunţul de participare nr.

156720/21.01.2015, aflăm că cei care îşi vor adjudeca contractul vor elabora studiile de fundamentare a deciziei de concesionare în conformitate cu prevederile legale în vigoare, privind aspecte generale ale proiectului, fezabilitatea tehnică, economică, financiară, aspecte referitoare la mediu. Dotările şi combinaţiile de servicii necesare care trebuie asigurate în Spaţiile de Servicii aflate pe tronsoanele de autostradă construite în România sunt specificate în Normativul Tehnic PD 162-2002, aprobat prin Ordinul MTCT nr. 622/23.10.2003 şi întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1998 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor, în Normele tehnice privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor, aprobate prin OMT nr. 45/1998, în Standardele pentru autostrada transeuropeană nord-sud - TEM/2002 şi în Acordul European asupra marilor drumuri de circulaţie internaţională (AGR).

 Responsabili de organizarea procedurii

 Persoane responsabile cu atribuirea contractului din partea Autorităţii Contractante sunt Narcis Ştefan Neaga - director general, Ionuţ Laurenţiu Masala - director general adjunct Direcţia Generală Economică şi Financiară, Renata Amalia Bendeac - director general adjunct Direcţia Generală de Infrastructură Rutieră, Andrei Filipescu - director Direcţia Juridică, Silvia Ioana Bărbulescu - director Direcţia Achiziţii Publice, Horia Mihai Nicolae - director Direcţia Pregătire Proiecte, Iohann Nunweiler - director adjunct Direcţia Achiziţii Publice, Ileana Radu - şef Serviciu Licitaţii, Oana Maria Gheorghiţă - şef Serviciu Contractare, Nastasia Tache - şef Serviciu Monitorizare şi Achiziţii Directe, Georgeta Raluca Sabadus - Director Direcţia Concesiuni, Bogdan Dumitru Moldoveanu - şef Uip Implementare Proiecte (2) - Concesiuni, Marian Vasile Manea - Uip Implementare Proiecte (2) - Concesiuni.
 
      
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii