Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:15 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificări în conducera SOCEP SA Fănel Ştefanescu, directorul de operaţiuni, înlocuit cu Gabriel Codeţ

ro

27 Nov, 2017 00:00 2063 Marime text

În Monitorul Oficial au fost publicate mai multe decizii ale Consiliului de supraveghere din cadrul SOCEP SA. Consiliul de supraveghere din cadrul SOCEP SA, cu sediul în Constanţa, Incinta Port, Dana 34, întrunit în şedinţă în data de 25.10.2017, în conformitate cu prevederile legale şi statutare, a adoptat mai multe hotărâri.
 
La baza hotărârilor stau decizia Directoratului SOCEP SA din 25.10.2017, prin care acesta propune Consiliului de Supraveghere retragerea mandatului de director operaţiuni de la Fănel Ştefanescu, faţă de imposibilitatea derularii unei colaborări în condiţii eficiente cu acesta şi oferirea acestuia a unei alte funcţii, de şef Serviciu Instalaţii Mărfuri Vrac, cu păstrarea tuturor drepturilor salariale pe care le avea în cadrul contractului de mandat semnat la 08.07.2016, dar şi procesul-verbal al şedinţei Consiliului de Supraveghere din 25.10.2017, prin care Consiliul de Supraveghere a fost de acord cu propunerea directoratului SOCEP SA formulată conform Deciziei din 25.10.2017.
 
Astfel, Consiliul de supraveghere din cadrul SOCEP SA a decis revocarea lui Fănel Ştefănescu din funcţia de director operaţiuni şi din calitatea de membru în Directoratul companiei începând cu data de 27.11.2017. Până la data de 27.11.2017, Fănel Ştefanescu va efectua predarea-primirea oricaror documente şi bunuri aparţinând SOCEP SA, utilizate în desfăşurarea activităţii, către Gabriel Codeţ. Fănel Ştefănescu a fost propus pentru funcţia de şef Serviciu Instalaţii Mărfuri Vrac, acesta urmând a avea o retribuţie egală cu suma tuturor drepturilor de natură salarială de care beneficia în cadrul contractului de mandat semnat la 08.07.2016.

Mandatul directorului Direcţiei Personal Organizare Normare Salarizare, prelungit 

Consiliul de Supraveghere din cadrul SOCEP SA, întrunit în şedinţă în data de 18.10.2017, a luat act de încetarea contractului de mandat semnat la 11.10.2016 de către Corneliu Nădrag, pentru funcţia de director al Direcţiei Personal Organizare Normare Salarizare SOCEP SA, implicit de încetarea mandatului acestuia de membru în Directoratul SOCEP SA, începând cu data de 11.10.2017.
În funcţia de Director al Direcţiei Personal Organizare Normare Salarizare SOCEP SA, membru în Directoratul SOCEP SA a fost numit Corneliu Nădrag, pentru un mandat cu o valabilitate de 1 (un) an şi 10 (zece) luni, începand cu data de 18.10.2017 până la data de 18.08.2019.

SOCEP SA, în datele Registrului Comerţului 

Înfiinţată în anul 1991, SOCEP SA are sediul social în municipiul Constanţa, incinta Port Nou, dana 34. Capitalul social subscris, de 34.342.574,4 lei, integral vărsat, este compus din 343.425.744 de acţiuni. Valoarea unei acţiuni este de 0,1 lei. Compania este deţinută de Celco SA, cu 24,6427% din capitalul social, Grupul DD SA, cu 32,3737% din capitalul social, Stere Samara, cu 10,516% din capitalul social, Listă Persoane Fizice, cu 21,6033% din capitalul social, Listă Acţionari Persoane Juridice, cu 10,8643% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt Corneliu Nădrag - director al Direcţiei Personal, Organizare, Normare, Salarizare, Gabriel Codeţ - director operaţiuni, Camelia Nebi - director economic, Marius Barbarino - membru în directorat, preşedinte al directoratului, director general, Ion Duşu - preşedinte Consiliu de Supraveghere, Ion Stanciu - membru Consiliul de Supraveghere, Dumitru Carapiti - membru în Consiliul de Supraveghere, Stere Samara - membru în Consiliul de Supraveghere, Lucian Ştefan Teodorescu - director Mentenanţă şi Colaborare. SOCEP SA are ca obiect de activitate „manipulări“.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii