Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:44 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Municipalitatea a amânat data licitaţiilor pentru închirierea a patru spaţii medicale

ro

24 Apr, 2015 00:00 1302 Marime text
Primăria Constanţa anunţă că a amânat data procedurilor publice organizate în vederea concesionării prin închiriere a patru spaţii medicale din municipiu. Iniţial, data licitaţiilor a fost anunţată pentru 12 martie şi 7 aprilie, dar, pentru că nu au fost depuse trei oferte, conform prevederilor caietului de sarcini, s-a dispus publicarea unui nou anunţ referitor la organizarea de către Primăria Constanţa a procedurii de negociere directă pentru încheierea contractelor al căror obiect este „Concesionarea a patru spaţii de cabinet medical“. „Întrucât, în data de 17 aprilie, din motive tehnice, publicarea anunţului nu a fost posibilă în două cotidiene de circulaţie locală, întreaga procedură se amână până la publicarea unui nou anunţ“, precizează reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Reamintim că municipalitatea concesionează patru spaţii cu destinaţia cabinet medical.

Două dintre cele patru spaţii ce urmează a fi concesionate sunt situate pe bulevardul I.C. Brătianu nr. 47. Acestea au suprafeţe de 62,96 mp şi 69,72 mp. Alte două spaţii, cu suprafaţa de 67,27 mp fiecare, sunt situate pe strada Izvor nr. 27. Ofertele pot fi depuse până pe data de 4 mai, ora 16.00, la sediul Primăriei Constanţa din City Park Mall. Acestea vor fi deschise pe data de 5 mai, ora 12.00, la sediul din bulevardul Tomis nr. 51. Caietul de sarcini costă 20 de lei.
 
Primăria Constanţa concesionează patru spaţii cu destinaţia cabinete medicale


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii