O instituţie cu circuit închis? CJC organizează concurs pentru conducerea Teatrului de Stat Constanţa
O instituţie cu circuit închis?: CJC organizează concurs pentru conducerea Teatrului de Stat Constanţa
08 Feb, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2178
Marime text



Organizarea acestui concurs de management se impune ca urmare a faptului că de la ultimul concurs de acest gen au trecut mai bine de patru ani. Actualul director al instituţiei, Virgil Iosif, ocupă funcţia de director general din 2008. Potrivit spuselor sale, „în principiu”, va depune un proiect de management pentru un nou contract la şefia Teatrului de Stat Constanţa. Întrebat dacă există şi alţi doritori ai acestei funcţii, Virgil Iosif a afirmat că nu are cunoştinţă de vreun aspirant la conducerea Teatrului de Stat. Amintim că Virgil Iosif este, de asemenea, directorul Fundaţiei „Fantasio” Constanţa, dar şi că în luna decembrie a anului trecut a fost numit membru în cadrul consiliilor de administraţie ale unităţilor sanitare al căror management al asistenţei sanitare a fost preluat de către CJC.
Este vorba despre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa, Spitalul de Ftiziologie Agigea şi Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud. Conform menţiunilor sale, nu s-ar afla într-o situaţie de incompatibilitate. Cu toate acestea, este destul de greu de înţeles de ce directorul unei instituţii de cultură a fost numit în consiliile de administraţie ale unor spitale.
Surse din cadrul Teatrului de Stat Constanţa susţin însă că motivul pentru care, cel mai probabil, Iosif nu va avea un contracandidat este acela că „este un circuit închis”. „Şi dacă ar exista cineva care să candideze, acea persoană va fi doar de formă”, susţin sursele citate. Tot ele spun însă că în cadrul Teatrului de Stat Constanţa există un actor căruia i-ar plăcea să preia conducerea instituţiei pentru a o revoluţiona, pentru a o scoate din „moarte clinică”. Numele acestuia nu ar putea fi dezvăluit pentru că ar avea de suferit.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii