Oficialităţile olandeze discută despre Portul Constanţa? Cine este marocanul cu care se întâlneşte Mazăre astăzi
Oficialităţile olandeze discută despre Portul Constanţa?: Cine este marocanul cu care se întâlneşte Mazăre
02 Apr, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2509
Marime text



Asta pentru că Mazăre insistă ca municipalitatea constănţeană să devină acţionarul majoritar al portului, deşi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, nu agreează deloc demersul. Amintim că, în acest sens, a fost depus, de către patru parlamentari PSD de Constanţa - deputaţii Manuela Mitrea şi Eduard Martin şi senatorii Alexandru Mazăre şi Nicolae Moga - , şi un proiect de lege. Mai mult, primarul Constanţei a avertizat că relaţia sa cu premierul Victor Ponta depinde de cum se va finaliza problema portului.
„Ca fruntaş nu e întotdeauna uşor”

Potrivit www.dw.de, Ahmed Aboutaleb spunea despre el: „Am fost primul în toate, iar ca fruntaş nu e întotdeauna uşor. Eu am fost primul imigrant din Maroc care a studiat tehnică aerospaţială, primul care a devenit purtător de cuvânt, cel dintâi străin care a ajuns şeful Administraţiei Locale Amsterdam şi primul imigrant care a deţinut funcţia de secretar de stat la Haga”.
Populaţia din Olanda nu-şi alege primarii prin vot. Conform procedurii, Ahmed Aboutaleb a fost ales de către membrii unei Comisii a Consiliului Local care acordă un vot de încredere. Ulterior, Regina a recunoscut oficial numirea sa în funcţie.
„În octombrie 2008, întreaga ţară a aşteptat cu sufletul la gură decizia Comisiei. Fiecare al doilea locuitor al oraşului Rotterdam este de origine străină, iar acesta a fost argumentul decisiv. În plus, mai există speranţa că primarul Aboutaleb va reuşi să ţină sub control situaţia în cazul unui grup de tineri musulmani care creează probleme de mult timp. De ani de zile aceştia terorizează cartiere întregi din Amsterdam şi Rotterdam. Încă de pe vremea de când era şef al Administraţiei locale, Aboutaleb şi-a făcut publice convingerile: «Cine vrea să trăiască aici trebuie să accepte regulile şi valorile acestei societăţi. Cine nu vrea, poate să-şi facă bagajul!»”, se arată pe www.dw.de.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii