Pensiune la Bran, de vânzare Bunurile Turimobil SRL, firmă înfiinţată de managerul SCJU, Dănuţ Căpăţînă, scoase la mezat
Pensiune la Bran, de vânzare: Bunurile Turimobil SRL, firmă înfiinţată de managerul SCJU, Dănuţ Căpăţînă,
26 Jan, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
4092
Marime text
Proprietăţile fostei firme administrate de actualul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, au fost scoase la licitaţie de lichidatorul societăţii. Este vorba despre părţi ale pasivului firmei Turimobil SRL. Potrivit Registrului Comerţului, dar şi declaraţiilor de avere, numele managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, a fost legat, de-a lungul anilor, de mai multe societăţi comerciale, printre care şi Turimobil SRL, firmă pe care a înfiinţat-o alături de soţia sa, Lucica Simona.
În prezent, Dănuţ Căpăţînă apare implicat în două societăţi - SC Performance Profile, cu 50% părţi sociale, şi SC Smart Resources SRL (activitate suspendată din 2010), cu 50% părţi sociale/acţiuni. În 2011, acesta mai apărea şi în structura SC Smart Energy SRL (activitate suspendată din 2009), cu 50% părţi sociale.
Cu toate acestea, potrivit Registrului Comerţului, numele lui Dănuţ Căpăţînă a fost legat, de-a lungul anilor, de mai multe societăţi comerciale. Conform Monitorului Oficial al României nr. 1908/2003, Lucica Simona Căpăţînă şi soţul ei, Dănuţ Căpăţînă, au pus bazele SC Turimobil SRL Constanţa (în prezent, în faliment), cu sediul social în casa soţiei. Cei doi au fost şi administratorii unităţii. Turimobil SRL Constanţa se ocupa cu „activităţi imobiliare asupra bunurilor proprii sau închiriate“. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa, iar următorul termen are loc pe data de 6 martie.
Potrivit licitatiapublica.ro, Fair&Full Insolvency Consulting IPURL scoate la mezat un imobil compus din teren în suprafaţă de 669,20 mp şi construcţie P+E+M, având o suprafaţă construită la sol de 169 mp, cu destinaţie pensiune turistică - „Casa Impala“, situat în Bran, Poarta nr. 241B, judeţul Braşov. Preţul de pornire pentru acest imobil este de 1.079.175 de lei fără TVA. De asemenea, mai este scos la vânzare şi un teren intravilan liber, lipit de primul lot, în suprafaţă de 262,40 mp, având ca preţ de pornire 28.050 de lei + TVA. Ultima pe listă este o uşa PVC, evaluată la suma de 543,75 de lei + TVA.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii