Şapte cursuri de formare profesională şi 119 absolvenţi certificaţi Proiectul SPRINT, implementat de CCINA Constanţa, a dat roade
Şapte cursuri de formare profesională şi 119 absolvenţi certificaţi: Proiectul SPRINT, implementat de CCINA
Pentru a îmbunătăţi calitatea resurselor umane din mediu rural al Zonei Metropolitane Constanţa, Camera de Comerţ, Industrie, Agricultură şi Navigaţie Constanţa, alături de patru parteneri, a desfăşurat proiectul „SPRINT – SPRijin INTegrat pentru ocuparea non-agricolă a forţei de muncă din Zona Rurală Metropolitană Constanţa”.
La evenimentul de închidere a proiectului au participa directorul CCINA, Dănuţ Jugănaru, Rodica Marinică – managerul de proiect şi partenerii implicaţi. „Azi încheiem un proiect care s-a desfăşurat doi ani. Iniţial a fost respins, apoi în urma contestaţiei noastre a fost declarat eligibil. Am încercat să ajutăm persoanele din mediul rural din Zona Metropolitană Constanţa să înţeleagă că pot face şi altceva în afară de agricultură. Pe unii i-am ajutat să se angajeze, pe alţii să-şi deschidă o afacere. Nu a fost uşor, dar am reuşit, deoarece am avut şi sprijinul autorităţilor locale din localităţile implicate în proiect”, a declarat Dănuţ Jugănaru. Proiectul s-a desfăşurat timp de doi ani şi a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resurselor Umane 2007- 2013 – Promovarea măsurilor active de ocupaţie, Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă. Parteneri, alături de CCINA au fost: Fundaţia Şcoala Română de Afaceri, Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Constanţa, Asociaţia Psihologilor Psihopedagogilor ProCivitas şi SC Groove Hour SRL. SPRINT a avut două obiective generale: îmbunătăţirea calităţii resurselor umane din mediul rural al Zonei Metropolitane Constanţa, precum şi asigurarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale,creşterea potenţialului de creare de locuri de muncă şi a noi forme de ocupare în domenii non-agricole,în mediul rural, prin acţiuni de promovare a antreprenoriatului şi dezvoltare de servicii de sprijin pentru iniţiere de afaceri şi activităţi independente.
Rezultate remarcabile
Activităţile proiectului s-au desfăşurat în opt comune: Agigea, Corbu, Cumpăna, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Tuzla, Valu lui Traian, precum şi în cinci sate: Lazu, Oituz, Sibioara, Piatra şi Nazarcea. În urma implementării proiectului au fost obţinute următoarele rezultate: 1.240 de participanţi la campanii de informare, 328 persoane care au beneficiat de orientare profesională, 119 de absolvenţi certificaţi, şapte cursuri de formare profesională, din care un curs de cameristă, un curs de ospătar, un curs de tehnician maseur, patru cursuri de iniţiere în competenţe informatice. De asemenea, în cadrul proiectului au fost elaborate două broşuri: „Info—rural pentru afacerea ta” şi „Info-rural pentru cariera ta”. Broşura „Info-rural pentru afacerea ta” au fost distribuite celor 1.240 de persoane participante la sesiuni de informare şi conştientizare organizate în cadrul campaniilor de mobilitate ocupaţională. Nu în ultimul rând, a fost achiziţionat un laborator de formare mobil, alcătuit din 13 laptopuri şi patru imprimante, care vor rămâne în utilizarea solicitantului, în vedera susţinerii acestui serviciu, care va menţine sustenabil rezultatele obţinute.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp