Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul Nicolae Moga nu lasă din mâini proiectul Spitalului Regional Constanţa. „În timpul sezonului estival, constănţenii, turiştii mor cu zile!“

ro

16 Jun, 2016 00:00 3016 Marime text
 

De mai bine de zece ani se tot discută despre posibilitatea construirii unui spital regional la Constanţa. La momentul apariţiei acestei idei, fostul deputat PSD Corneliu Dida declara că grupul parlamentar de Constanţa „nu prea este luat în seamă la Bucureşti” şi susţinea că înfiinţarea unei unităţi spitaliceşti regionale nu se va concretiza.
 
Spitalul ar fi trebuit să fie edificat pe un teren de şapte hectare din zona Km 4-5, care aparţine Ministerului Apărării Naţionale. Acum, acolo este amenajat deja un heliport SMURD, ceea ce face ca zona să fie pretabilă pentru o astfel de investiţie. Unitatea, care ar fi fost cea mai mare din zonă, trebuia să deservească judeţele Constanţa, Galaţi, Tulcea, Brăila, Buzău şi Vrancea, iar pentru construirea acesteia, Ministerul Sănătăţii ar fi trebuit să aloce 116 milioane de euro… cel puţin aşa se estima în anul 2009.
 
Senatorul PSD Nicolae Moga nu renunţă la acest vis al constănţenilor şi al cadrelor medicale deopotrivă, astfel că a reiterat ideea construirii acestui spital inclusiv ieri, la întâlnirea unui grup de senatori din Parlamentul României cu membrii Federaţiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR). Ideea senatorului de Constanţa este sprijinită şi de hotelierii constănţeni.
 

„Am transmis o scrisoare către prim-ministrul României, pe care vreau să o trimit şi preşedintelui Comisiei Europene. Ştiu că avem 100 de milioane de euro de la Ministerul Mediului pentru nişte spitale eco, ce nu pot fi folosite în alt scop, şi alte 156 de milioane de euro pentru construirea de spitale regionale. Nu vreau să fac o comparaţie cu celelalte municipii, care au mai multe instituţii spitaliceşti, pentru că este necesară construirea de spitale în toate regiunile, dar, având în vedere că noi avem proiectul, avem terenul, avem toate avizele, putem să depunem mâine acest proiect pentru construirea spitalului regional. În cazul în care una dintre aceste regiuni (n.r. Iaşi, Cluj, Craiova) nu poate accesa fondurile până în septembrie, nu văd de ce nu putem noi să facem lucru, fiind cei mai pregătiţi“, a declarat senatorul Nicolae Moga.

 


Acesta a adăugat că va merge inclusiv la Parlamentul European pentru a cere sprijin privind realizarea acestui obiectiv la Constanţa.
 

„Eu vreau să marşez pe subiectul acesta şi să forţez şi la Comisia Europeană, ca, în cazul în care rămân bani din altă parte, ori poate printr-o suplimentare de fonduri, să ne poată suporta pentru finanţarea construirii unui spital regional. În timpul sezonului estival, constănţenii, dobrogenii, turiştii sunt lipsiţi de asistenţă medicală. Mor cu zile! Nu este o ambiţie de-a mea (n.r. construirea Spitalului Regional la Constanţa), nu este o nebunie de-a mea; eu sunt senator de Constanţa şi reprezint interesele celor din Constanţa, dar şi pe cei din toată regiunea de sud-est, ba chiar pe toţi turiştii români atunci când cer acest spital regional.
 
Am de gând, dacă nu reuşim şi dacă nu facem treaba asta până la jumătatea lunii iunie, să mă duc la Comisia Europeană. O să le trimit filmuleţul acesta (n.r. prezentat şi în cadrul dezbaterii FPTR de ieri) inclusiv europarlamentarilor români, pentru a înţelege necesitatea acestui spital. Nu este spitalul lui Moga, este spitalul tuturor“, a conchis senatorul Moga.

 
Iniţiativa parlamentarului constănţean este susţinută atât de reprezentanţii din turism, cât şi de o parte dintre colegii săi. Preşedintele FPTR, Mohammad Murad, a declarat că acest spital regional este o necesitate: „Nu mi se pare corect ca hotelierii să facă ceea ce trebuie să facă alte ministere. Noi (n.r. Phoenicia Resort) avem o clinică particulară a noastră. Dar sistemul medical din România e mult subdimensionat. Fac un apel la cei care au în mână decizia pentru a realiza acest spital regional, pentru că noi chiar avem nevoie de el!”

 
La rândul său, fostul ministru al învăţământului Ecaterina Andronescu a declarat că susţine proiectul avansat de senatorul Moga privind construirea Spitalului Regional Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii