Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:58 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tătarii şi-au modificat statutul Preşedinţii şi deputaţii nu mai au limită de mandate în UDTTMR şi în Parlament

ro

01 Apr, 2013 00:00 2889 Marime text
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR)  a organizat, la finalul săptămânii trecute, Conferinţa Naţională anuală, eveniment derulat la Palatul Copiilor, la care au participat 297 de delegaţi dintre cei 318 înscrişi pe liste.
În cadrul evenimentului au fost votate o serie de modificări la statutul UDTTMR. Aşa cum a declarat Gelil Eserghep, preşedintele UDTTMR, este vorba despre 51 de articole modificate din vechiul statut. Una dintre cele mai importante modificări constă în renunţarea la limita de două mandate atât pentru preşedintele uniunii, cât şi pentru deputat. Lărgirea Biroului Executiv al UDTTMR de la nouă la 11 persoane, prin cooptarea preşedinţilor filialelor Constanţa şi Medgidia reprezintă, şi ea, una dintre modificările aduse statutului. Nu mai puţin important, noul statut al uniunii cuprinde prevederi clare cu privire la alegerea în funcţii, dar şi la aspecte ce ţin de organizare şi disciplină la nivelul organizaţiei.
Conform explicaţiilor lui Gelil Eserghep, membrii UDTTMR care nu au fost activi şi care, de asemenea, nu au cotizaţia plătită la zi nu au dreptul de a candida în alegeri. Pe de altă parte însă, în cadrul conferinţei de sâmbătă s-a decis ca membrii activi ai uniunii să fie sprijiniţi şi, în acest sens, trebuie amintită cooptarea decanului Facultăţii de Marină Civilă din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, profesorul universitar doctor Beazit Ali, ca membru în comitetului Filialei Constanţa.

Tătar de onoare

În premieră pentru UDTTMR, la Conferinţa Naţională a fost adoptat un articol privind instituirea titlului de „Tătar de onoare” unor persoane din afara comunităţii care, de-a lungul timpului, au sprijinit comunitatea prin diverse acţiuni. Prima distincţie i-a revenit jurnalistei Adina Bocai, purtătorul de cuvânt al uniunii. „Este ceva simbolic, dar care contează atât pentru noi, cât şi pentru ei, este o formă de a ne exprima gratitudinea faţă de cei care ne-au ajutat şi ne-au sprijinit”, a declarat, la finalul conferinţei, Gelil Eserghep, preşedintele UDTTMR.
Tot sâmbătă, Eserghep a prezentat un raport de activitate la nouă luni de la preluarea funcţiei de preşedinte al uniunii: „Am reuşit să omogenizez comunitatea şi să întăresc spiritul de unitate şi aceasta este satisfacţia cea mai mare după cele nouă luni de activitate la UDTTMR. Filiale sau persoane care în noiembrie 2011 au boicotat modificarea statutului, acum au venit şi au votat pentru modificare”, a declarat Gelil Eserghep.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii