Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:29 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Toma Virgil, încă patru ani la conducerea societăţii Model Constanţa SA

ro

17 Jul, 2014 00:00 2153 Marime text
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a societăţii Model Constanţa SA, întrunită la data de 30 mai, a aprobat prelungirea mandatului administratorului unic Toma Virgil cu încă patru ani.

În Monitorul Oficial se arată că, în urma hotărârii AGA din 30 mai, s-a aprobat raportul de gestiune al administratorului unic Virgil Toma şi descărcarea de gestiune pe anul 2013, bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi, repartizarea profitului exerciţiului financiar aferent anului 2013. Acţionarii au mai aprobat raportul auditorului intern pentru anul 2013, dar şi proiectul de venituri şi cheltuieli şi al programului de activitate pe anul 2014. Societatea comercială Remus Opreanu, actuala SC Model SA, a fost înfiinţată în anul 1991, prin Decizia 49, emisă de Prefectura judeţului Constanţa. Hotărârea a fost luată ca urmare a necesităţii constituirii unor resurse de finanţare locală a bugetului acestei instituţii. SC Remus Opreanu a luat fiinţă la 1 februarie 1991, cu un capital social de 22.337.207 lei, având sediul pe bulevardul Tomis nr. 46. Societatea a preluat activul şi pasivul de la unitatea de industrie mică, prestări servicii, de pe lângă Primăria municipiului Constanţa, respectiv IGC - Secţia spaţii verzi. În plus, au fost preluate şi unităţi hoteliere şi de alimentaţie publică de la SC Euxin SA, unele spaţii comerciale de la Metachim SA şi alte spaţii comerciale de la ICRAL Constanţa. În baza aceleiaşi decizii, deşi în obiectul de activitate al societăţii nu figura înregistrată activitatea „administrare imobile“, prin decizia Prefecturii, cu nr. 124, din 12 martie 1991, s-au transmis, din administrarea Regiei Autonome Confort Urban Constanţa, în administrarea societăţii Remus Opreanu SA, actualmente Model SA, 16 imobile şi locuinţe situate în municipiul Constanta, intrate în patrimoniul statului prin naţionalizarea din 1946 -1950.

Potrivit Registrului Comerţului, Model Constanţa SA are sediul pe bulevardul Tomis. Capitalul social subscris este de 176.775 de lei, integral vărsat, fiind compus din 1.359.810 acţiuni, valoarea uneia fiind de 0,13 lei. Acţionarii societăţii sunt SC Tonis Trade SRL, care deţine 313.515 părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 23.05579%, Doris Trading SRL, care deţine 199.238 de părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 14.6519%, Florea Iulia Oana, care deţine 402.374 de părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 29.59046%, plus alţi acţionari care deţin 444.683 de părţi sociale. Administratorul societăţii este Virgil Toma, născut în anul 1982, la Tulcea. Societatea se ocupă de închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii