Tradiţii şi obiceiuri de Dragobete Ce trebuie să facă fetele, ce nu trebuie să facă bărbaţii

Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii în mitologia românească coincide din punct de vedere al calendaristicii ortodoxe cu sărbătoarea Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Dragobetele este o sărbătoare cu rădăcini slave de rit vechi. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul sărbătorii Valentine's Day.
Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi Cap de primăvară, Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile care îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.
 Dragobetele îngemănează atât începutul, cât şi sfârşitul - începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii.
 
Obiceiuri şi tradiţii străvechi
 
În vremuri de demult, în această zi, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchete cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor continua cu voie bună şi cântece, cu un fel de joc numit „zburătorit". La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc şi sărutul considerat echivalent al logodnei şi al începutului iubirii intre cei doi. Înspre seară, logodna urma să fie anunţată membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră. Conform anumitor superstiţii, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an. Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă "să facă de Dragobete", să petreacă, sa lege prietenii, să se ţină de jocuri şi ghiduşii. În anumite zone fetele tinere obişnuiau să arunce acuzaţii pentru farmecele de urăciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi îşi crestau uşor braţul în forma unei cruci şi îşi atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viaţă fraţi de sânge. În anumite zone ale ţării, în această zi, tinerii îşi unesc destinele prin logodnă, promiţându-şi credinţă şi iubire.
 
Tinerii trebuie să se sărute în această zi
 
Există obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscuta drept „zăpada zânelor". Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăţi magice în iubire şi în descântecele de iubire, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele îşi clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase ca şi zânele. În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin, altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului. În această zi bărbaţii nu au voie să necăjească femeile şi nici să se angajeze în gâlcevi, căci astfel îi aşteptă o primăvară cu ghinion. Atât băieţii, cât şi fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în aceasta zi. De Dragobete, la sate, se organizau adevărate petreceri şi baluri, pentru ca fetele şi băieţii să se întâlnească şi să petreacă împreună. Unii strigau pe uliţe „Dragobetele sărută fetele", pentru a anunţa marea sărbătoare a iubirii. Potrivit tradiţiei, femeile trebuie să facă ordine şi curăţenie în casă, pentru a avea un an îmbelşugat şi a fi iubite de soţi. La ţară, gospodarii se fereau să lucreze pământul sau să facă treabă prin curte, de teamă ca Dragobetele să nu-i pedepsească pentru că munceau, în loc să petreacă. Potrivit unei tradiţii străvechi, de Dragobete gospodinele trebuiau să semene busuioc în răsadniţe, apoi să aibă grijă de răsaduri până de Sfântul Gheorghe, când îl plantau afară, în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete era folosit în descântece, farmece şi tratamente, deoarece se considera că avea puteri magice. În plus, fetele tinere îl foloseau în tot felul de ritualuri, pentru a-şi visa ursitul.