Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:49 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

116 ani de existenţă a oraşului Euforia Eforiei, un eveniment de marcă organizat de administraţia publică locală (galerie foto)

ro

24 Aug, 2015 00:00 2994 Marime text
Un eveniment devenit deja o tradiţie estivală a oraşului Eforie s-a încheiat ieri. Euforia Eforiei, căci acesta este titlul generic al manifestărilor prin care oraşului Eforie i se urează „La mulţi ani!“, este organizată anual de Primăria Eforie, pentru a promova cele patru resurse turistice ale oraşului dintre Marea Neagră şi Lacul Techirghiol: nămolul sapropelic, apa mării, bioclimatul marin şi ansamblul de statui şi monumente cultural-istorice.
 

Anul acesta, evenimentul a fost intens promovat în rândul internauţilor, atât prin intermediul reţelelor de socializare, cât şi prin aplicaţia „Oraşul Eforie“, cei interesaţi fiind ţinuţi la curent cu evenimentele care aveau să aibă loc în cadrul celor cinci zile de spectacol. Deşi vremea nu a fost de partea turiştilor, petrecăreţii dornici de o porţie de bună dispoziţie nu au ratat seria de spectacole.
Ediţia 2015 a evenimentului Euforia Eforiei, sărbătoarea anuală a oraşului Eforie, s-a desfăşurat în perioada 19 - 23 august, în Parcul Cazino din Eforie Sud şi la Teatrul de Vară din Eforie Nord. Activităţi diverse au fost programate pe falezele din Eforie Sud şi Eforie Nord, dar şi în zonele centrale ale staţiunilor, în parcuri şi la teatrele de vară din cele două localităţi.
Vineri, la Teatrul de Vară din Eforie Nord a avut loc un spectacol de muzică populară. Printre artiştii populari care au cucerit scena şi publicul prezent s-au numărat Irina Chirică, Lucian Costea, Veronica Apetrei, Gigi Stoica, Rodica Buţă, Ion Botnăraş, Irina Tudorache, dar şi Ansamblul Folcloric Răzeşii din Baia, judeţul Suceava.

Cea mai interesantă parte a evenimentului a fost expoziţia de fotografie cu tema „Istoria Oraşului Eforie“, unde imagini de colecţie au fost expuse publicului larg. „Euforicii“ Eforiei au luat parte şi la demonstraţii de dans clasic şi modern pentru copii, dar s-au lăsat vrăjiţi şi de parade ale costumelor romane şi dacice, care s-au desfăşurat atât în Eforie Sud, cât şi în Eforie Nord.
 
Vineri, Bodo şi trupa Proconsul i-au încântat pe cei prezenţi la Eforie Sud, în timp ce Leo Iorga şi Compact au concertat, sâmbătă, în Eforie Nord, la Teatrul de Vară. În deschiderea concertului lor, publicul a fost cucerit de Jimmy Dub. Intrarea la toate evenimentele a fost gratuită.
Oraşul Eforie a marcat astfel împlinirea a 116 ani de existenţă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii