Adrian Stan a primit premiul pentru „Cel mai bun primar de oraş din Regiunea Sud-Est”
Adrian Stan a primit premiul pentru „Cel mai bun primar de oraş din Regiunea Sud-Est”
17 Dec, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
1708
Marime text
Primarul oraşului Techirghiol încheie anul în forţă. Pe data de 13 decembrie, în cadrul Galei APL.H, edilului i-a fost decernat premiul pentru cel mai bun primar de oraş din Regiunea Sud-Est. Pe 15 decembrie, Adrian Stan a fost ales, în cadrul Târgului de Turism al României, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Staţiunilor Turistice din România (ANSTR). „Premiul reprezintă atât un certificat al muncii, al lucrurilor realizate, cât şi o provocare şi o ambiţie, ca în continuare să muncesc la acelaşi nivel. Premiul a mai fost luat şi de alţi colegi de-ai mei în trecut. E bine, spun eu, şi pentru mine, şi pentru localitate. Techirghiolul a stat puţin în umbră, dar este timpul să ieşim în faţă”, a afirmat şeful autorităţii locale. Primarul Adrian Stan a precizat că în curând va prezenta proiecte noi pentru turismul balnear, valabile la nivel naţional. „S-a făcut foarte puţin pentru staţiunile balneare de către celelalte guverne. Toate guvernele au pariat pe revenirea agriculturii şi a turismului şi toate au pierdut pariurile făcute. Vreau ca, prin implicarea mea în cadrul ANSTR, lucrurile din turism să revină la o stare de normalitate măcar”, a spus edilul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii