Ce spune Institutul Antipa despre fenomenul din zonă Pasarela din Mamaia, inaugurată cu tam-tam, făcută de mântuială?
Ce spune Institutul Antipa despre fenomenul din zonă: Pasarela din Mamaia, inaugurată cu tam-tam, făcută de
17 Apr, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
4412
Marime text



Amintim că această mediatizată pasarelă a fost realizată din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (80%) şi din bugetul local (20%), valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ 4,6 milioane de lei. Cu o lungime de 420 de metri, pasarela e finalizată cu un debarcader.
Ce s-a întâmplat, însă, cu accesul pe ea? De ce, pentru a se plimba pe pasarelă, oamenii trebuie să intre întâi, până la brâu, în apa mării?
Potrivit explicaţiilor lui Simion Nicolaev, directorului Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa, „retragerea nivelului mării are două cauze majore: furtunile de vânt persistente ca durată şi intensite, din ultimele zile, şi nivelul ridicat al apelor pe Dunăre”.
Nicolaev a menţionat, însă, că începând din noaptea de luni spre marţi, de la ora 02.00, nivelul ridicat se diminuează, revine la normal. El a precizat că astfel de fenomene sunt normale şi se repetă în funcţie de condiţiile meteo. Prin urmare, se impune întrebarea: de ce nu au luat municipalitatea şi constructorul pasarelei aceste aspecte în calcul? De ce nu au prevăzut şi astfel de situaţii atunci când au realizat proiectul?
Anul trecut, la inaugurare, accesul pe pasarelă se făcea pe o alee din lemn amenajată însă chiar din faleza de beton din Mamaia. În prezent, această alee lipseşte cu desăvârşire.
Specificăm faptul că am încercat să aflăm un punct de vedere şi de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), în sensul în care am fost interesaţi să aflăm dacă va lua măsuri în ceea ce priveşte nisipul din zonă. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al instituţiei, Cătălin Anton, ABADL va răspunde doar în urma unei solicitări scrise din partea noastră. Vom reveni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii