Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:25 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce studii şi profesii au consilierii locali din Cuza Vodă (document)

ro

27 Oct, 2016 00:00 3329 Marime text


ZIUA de Constanţa vă prezintă componenţa consiliilor locale ale localităţilor din judeţ, constituite după alegerile din 5 iunie 2016, primarii şi secretarii primăriilor. Ce studii şi profesii au, din ce formaţiuni politice provin şi câte mandate au la activ cei care vor reprezenta cetăţenii din comunele şi oraşele constănţene în următorii patru ani puteţi afla citind o serie de materiale dedicate acestor aspecte inedite.
 
Consiliul Local al comunei Cuza Vodă este compus din 12 membri. Primarul Viorel Dulgheru, în vârstă de 40 de ani, este mecanic şi membru PNL, având un mandat până în prezent, şi are studii medii. Viceprimarul Mihai Vancea, membru PSD, în vârstă de 38 de ani, este electrician mecanic, cu studii medii, fiind la primul mandat până în prezent. Secretarul comunei este Silvia Gheorghe, economist, 50 de ani, cu studii superioare.
 
Dintre cei 12 consilieri locali, nouă se află la primul sau la al doilea mandat:
  • Vasile Banu Cojocaru, operator IA, 45 de ani, două mandate până în prezent, studii medii, membru PRPE;
  • Gheorghe Banu, electrician, 58 de ani, două mandate până în prezent, studii medii, membru PSD;
  • Costinel Gheorghe, învăţător, 40 de ani, un mandat până în prezent, studii medii, membru PNL;
  • Fănică Ivanciu, tehnician zootehnic, 45 de ani, primul mandat până în prezent, studii medii, membru PRPE;
  • Ion Mihai, tehnician construcţii, 68 de ani, două mandate până în prezent, studii medii, membru PSD;
  • Nicolae Oprişan, mecanic agricol, 40 de ani, un mandat până în prezent, absolvent al şcolii profesionale, membru PNL;
  • Leontina Sacolic, mediator şcolar, 35 de ani, un mandat până în prezent, studii medii, membru PNL;
  • Dumitru Solomon, electronist, 48 de ani, primul mandat până în prezent, studii medii, membru PNL;
  • Ionuţ Vasile, şofer, 33 de ani, primul mandat până în prezent, absolvent al şcolii profesionale, membru PRPE. 
Printre consilierii locali cu experienţă de trei mandate în administraţia publică locală se numără:
  • Eugen Dumitru, inginer agricol, 72 de ani, studii superioare, membru PSD;
  • Gheorghe Mihai, electronist CF, 47 de ani, studii medii, membru PNL;
  • Ștefan Ovezea, tehnolog, 73 de ani, absolvent al şcolii profesionale, membru PNL. 
Cel mai tânăr membru al CL este Ionuţ Vasile, de 33 de ani, iar cel mai în vârstă este Ştefan Ovezea, de 73 de ani. Media de vârstă a celor 12 consilieri este 50 de ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii