Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:28 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centru de agrement cu saună şi sală de sport Licitaţie la Primăria Năvodari pentru un proiect de peste 25 de milioane de lei (document)

ro

14 Jul, 2014 00:00 4270 Marime text
Primăria Năvodari caută constructor pentru ridicarea unui centru de agrement. În acest sens, va fi organizată o procedură publică pentru atribuirea contractului „Lucrări de construcţie şi furnizare dotări aferente proiectului «Construire Centru de Agrement Oraş Năvodari»“, finanţat prin Programul Operaţional Regional „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului“. Obiectul vizat este ridicarea celui mai mare centru de agrement de pe litoralul românesc.

Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 25.089.993,4 lei. Societăţile interesate pot depune ofertele de participare până la 25 august, ora 8.30, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 26 aprilie, ora 8.30. Garanţia de participare pe care trebuie să o depună ofertanţii este de 450.000 de lei. Durata contractului este de 13 luni de la data atribuirii. Aşa cum reiese din anunţul nr. 152137/11.07.2014, publicat pe SEAP, încheierea contractului de achiziţie publică presupune construirea unui centru de agrement situat pe trei nivele + subsol tehnic. Împărţirea funcţionala se va face astfel: nivelul tehnic, care include echipamentele aferente bazinelor, centrală termică, rezervă de apă, parter, care include zona de acces, vestiare comune pentru femei, vestiare comune pentru bărbaţi, cabine de schimb pentru familii sau persoane cu dizabilităţi, cabine de schimb de o persoană, zonă de duşuri, grupuri sanitare, zonă de wellness, zonă de electroterapie, precum şi zonă de tratament prin masaj. La primul etaj, vor fi situate zona de birouri, zona rezervată cursurilor teoretice de scuba diving, sectorul de înfrumuseţare - manichiură/pedichiură, exfoliere epidermică cosmetică, cromoterapie, saună cu zonă de odihnă cu aport mare de aer proaspăt, pat cu ultraviolete şi bazine pentru picioare -, vestiare cu duşuri şi grupuri sanitare pentru personalul centrului de agrement.

Etajul al doilea este destinat sectorului de fitness şi de aerobic, grupurilor sanitare şi vestiarelor. Toate echipamentele profesionale ale centrului vor asigura electrosecuritatea pacientului şi a utilizatorului, respectând normele europene în domeniu.

Spaţii verzi şi terenuri de sport


La exterior, între bulevardul Mamaia Nord şi clădirile propuse, vor fi amenajate spaţii verzi, propice relaxării. Acestea vor fi străbătute de alei pietonale, care leagă zona de parcare cu trotuarul din imediata vecinătate a clădirilor. Aleea din dreptul accesului principal, ce străbate spaţiul verde, va include mobilier urban specific şi locuri de odihnă. Întreg ansamblul va fi dotat cu un sistem de corpuri de iluminat public specific spaţiilor pietonale, alimentarea cu energie a acestora realizându-se prin panouri de celule fotovoltaice. În acelaşi timp, din aliniamentul bulevardului nu vor lipsi copacii şi arbuştii. Suprafaţa construită va fi de 3.683 mp, iar cea desfăşurată, de 6.480 mp.
Investiţia presupune şi realizarea de terenuri de sport în suprafaţă totală de 2.461 mp, precum şi a unei parcări de 1.955 mp.

Responsabili de organizarea licitaţiei


Persoanele responsabile de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei sunt: Nicolae Matei - primar, Florin Chelaru - viceprimar, Petrică Adrian Constantin - şef Serviciu Achiziţii Publice - Management Programe, Viorica Tîrșoagă - secretarul oraşului Năvodari, Margareta Mitran - director executiv, Vasilica Neacşu - director executiv ADPP, Aura Bozdoacă - director executiv Direcţia de Asistenţă Socială, Luminiţa Broască - şef Serviciu, Georgiana Ciocan - şef Birou, Geta Tudorică - şef Serviciu, Ionel Posacianu - şef Serviciu, Constantin Dinicu - şef Serviciu, Mitran Marian Ştefania - şef Serviciu, Florian Lazăr - director Poliţia Locală, Gabriel Mihăilă - şef Serviciu Ordine şi Linişte Publică; consilieri locali - Liviu Marian Stan, Ciprian Gheorghe Zidaru, Vasile Moruzi, Ilie Coman, Marian Surdu, Ion Apostol, Luana Popa, Cristian Popescu, Nicolae Tudor, Radu Pindici, Florin Drăghici, Laurenţiu Bădescu, Liliana Mara, Doina Sangeap, Bogdan Boască, Emanuel Tucan, Daniel Dumitrescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii