Cum a ajuns Direcţia Judeţeană de Pază să asigure liniştea la Comana
Cum a ajuns Direcţia Judeţeană de Pază să asigure liniştea la ComanaPrimarul localităţii, Ion Adam, a precizat că a încheiat contractul cu cei de la Direcţia Judeţeanp de Pază de la 1 februarie, pentru un an de zile. Lunar, şeful autorităţii locale a explicat că în funcţie de numărul de zile lucrătoare va plăti Direcţiei Judeţene de Pază între 5.000 şi 6.000 lei pentru serviciile prestate, trei persoane urmând a veghea zilnic pentru menţinerea liniştii şi ordinii publice în comună.
Întrebat de ce nu a organizat o licitaţie publică pentru a căuta cel mai mic preţ şi a ales din start să lucreze cu reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Pază, direcţie subordonată unei instituţii de stat, mai precis subordonată Consiliului Judeţean Constanţa, şeful autorităţii locale a ţinut să-şi justifice alegerea susţinând că preferă să lucreze cu statul.
Primarul a precizat că în 2008 a colaborat o perioadă de timp cu cei de la Spada Security Guard, însă în 2009 a decis să rezilieze contractul cu aceştia, unul dintre motive fiind preţul solicitat de ei. Lunar, Primăria comunei Comana datora societăţii Spada Security Guard 7.000 de lei, cu 1.000 - 2.000 lei mai mult decât îi cere astăzi Direcţia Judeţeană de Pază. Întrebarea firească este de unde va avea bani Primăria Comana pentru Direcţia de Pază, dacă nu a avut bani pentru Spada Security? Primarul a răspuns că dacă va avea dificultăţi financiare va apela la sprijinul... Consiliului Judeţean, mai precis la banii judeţului care în loc să circule vor rămâne în curtea aceleiaşi instituţii, căci Direcţia de Pază, este, cum spuneam, o instituţie subordonată Consiliului Judeţean.
La Comana nu există Poliţie Locală, care să se ocupe cu menţinerea ordinii publice ca în alte localităţi. În 2010, primarul a înfiinţat un serviciu de pază în cadrul SRL-ului primăriei, dar acesta nu a avut viaţă lungă. Motivul? Primarul Ion Adam susţine că localnicii nu au putut suporta plata taxei lunare în cuantum de 5 lei percepută de Primărie pentru salariile celor patru agenţi de pază.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp