De la o săptămâna la alta, Consiliul Local s-a răzgândit Mazăre vrea să-i întrebe pe constănţeni dacă sunt de acord cu preluarea unui nou pachet de acţiuni din Port
De la o săptămâna la alta, Consiliul Local s-a răzgândit: Mazăre vrea să-i întrebe pe constănţeni dacă
08 Apr, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2898
Marime text



Edilul şef a precizat că, după ce locuitorii Constanţei vor primi scrisoarea cu pricina, municipalitatea va demara o campanie de strângere de semnături: „O să demarăm o campanie de strângere de semnături, făcută organizat şi temeinic, în care constănţenii vor semna dacă sunt de acord sau dacă nu sunt de acord (n.r. cu preluarea, de către administraţia locală, a unui nou pachet de acţiuni din Portul Constanţa), pentru că există aceste presiuni foarte mari făcute din interiorul Portului, de la milionarii de-acolo, care şi-ar pierde privilegiile“. „Să vedem şi noi ce spun constănţenii, dacă sunt de acord să preluăm mai mult“, a subliniat primarul Mazăre.
Rămâne de văzut în ce măsură se vor implica cetăţenii Constanţei în acest demers. Mai exact, dacă ei vor comenta în vreun fel pe marginea intenţiei administraţiei publice locale de a prelua un nou pachet de acţiuni din Portul Constanţa. Şi, dacă da, cum anume vor fi contorizate răspunsurile lor. Ce valoare vor avea acestea?
De remarcat este că propunerea de a organiza o campanie de consultare a cetăţenilor a venit după ce aleşii locali au votat proiectul prin care CLM Constanţa îşi dă acordul pentru preluarea pachetului de acţiuni de 13%. Aşadar, decizia de ieri a Consiliului Local Municipal Constanţa pare tardivă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- HABARNAM 08 Apr, 2014 20:06 Preluarea portului inseamna de fapt controlul asupra orasului indiferent de cine va mai candida sau cistiga viitoarele alegeri. Acest oras este deja oglinda acestui primar gropi,mizerie, cersetori,spargeri,cea mai scumpa gigacalorie pe scurt un oras mort. Raspunsul meu la intrebarea primarului este NU!