Investiţiile îl pun pe drumuri Primarul comunei Lumina spune că a ajuns să fie musafir la Primărie
Investiţiile îl pun pe drumuri: Primarul comunei Lumina spune că a ajuns să fie musafir la Primărie
03 Dec, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2652
Marime text
Proiectele ample care se află în derulare, în prezent, în comuna Lumina nu îi dau pace primarului Dumitru Chiru.
Gospodarul-şef afirmă că a ajuns să fie musafir la Primărie, fiind mai tot timpul pe drumuri: ba la Constanţa, ba la Bucureşti. Motivul: fiecare etapă din cadrul fiecărui proiect necesită noi documente, noi semnături, noi aprobări şi, implicit, alte sume de bani investite. „Proiectele deja începute sunt mari «consumatoare» de bani. Dar trebuie finalizate până anul viitor, pentru că, altfel, pierdem finanţarea europeană. De aceea, chiar ne pare rău că anul acesta sărbătorile vor fi mai puţin îndestulate pentru noi. Ne-ar fi plăcut să le oferim locuitorilor noştri câte un mic, dar preferăm să ştim că străzile sunt asfaltate şi că reţeaua de apă este finalizată, iar localitatea noastră se poate mândri că este, realmente, o comună europeană“, a afirmat Dumitru Chiru. Acesta spune că deja s-au finalizat asfaltările pe străzile 22 Decembrie şi Câmpului. „Termenul de finalizare a lucrărilor este scurt, până în 2015 trebuie să avem deja recepţia făcută, iar timpul deja începe să nu mai ţină cu noi. De asemenea, trebuie să finalizăm şi proiectul pentru introducerea reţelei de apă la Sibioara“, a precizat gospodarul-şef Dumitru Chiru.
Biserică nouă
Nu în ultimul rând, pentru comunitatea creştină, Primăria depune eforturi pentru ridicarea unui nou lăcaş de cult. „Am finalizat lucrarea de turnare a fundaţiei de la biserica ce va purta hramul Sfintei Maria Magdalena. Ce era mai greu a trecut, practic. Urmează să punem pământ astfel încât până la primăvară să se taseze. Pentru că vremea nu ne mai permite acum, am stopat lucrările de la biserică“, a afirmat primarul Dumitru Chiru. „Era nevoie de o nouă construcţie pentru credincioşi, căci biserica veche este foarte deteriorată. Construită în urmă cu mai bine de un secol, în 1903, biserica cea veche, ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, unde slujeşte părintele Doru Chiriac, deja nu mai făcea faţă“, a declarat primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru. „Pentru că nu putem să dărâmăm o casă a Domnului, în imediata apropiere, în curtea bisericii, va fi construit noul lăcaş de rugăciune. De fapt, acesta se reconstruieşte chiar lipit de vechea biserică. Construcţia va fi edificată din sponsorizările oamenilor, dar noi, Primăria şi Consiliul Local, am alocat 50.000 de lei pentru achiziţionarea fierului din armătură“, a ţinut să precizeze gospodarul-şef de la Lumina. „Fiind lucrări de amploare, biserica va fi gata în următorii doi-trei ani“, a conchis primarul Dumitru Chiru.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii