Licitaţia pentru achiziţionarea noilor autobuze ale RATC, în linie dreaptă. În competiţie au rămas patru companii
Licitaţia pentru achiziţionarea noilor autobuze ale RATC, în linie dreaptă. În competiţie au rămas patru
28 Nov, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3204
Marime text



„După această perioadă, va urma perioada de formalităţi, comunicări, notificări etc. După care vom semna contractul şi vom plăti avansul de 30%, după care vom intra în logica de furnizare. Aşa cum am mai spus, până la finele anului vom avea şi contractul semnat şi plata avansului făcut, iar până la finele verii viitoare, 100 de autobuze noi”, mai susţine edilul Constanţei. La procedura de achiziţie internaţională participă patru companii: Karsan din Turcia, Isuzu din Turcia, Mercedes şi Man din Germania.
Şi directorul interimar al RATC, Bogdan Niţă, a precizat că prioritatea Regiei de Transport Constanţa o reprezintă înnoirea parcului auto şi asigurarea unui confort ridicat pentru cei care aleg să circule cu autobuzele RATC.
Menţionăm că autobuzele vor fi achiziţionate printr-un credit accesat de la BERD de Primăria Constanţa.
Vă reamintim că, la sfârșitul anului trecut, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Constanța au încheiat un contract de creditare cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, contract care va avea ca destinație achiziționarea a maxim 100 de autobuze Euro6.
Totodată, ieri, în cadrul Consiliului Local Municipal, aleşii au aprobat demararea procedurii de reorganizare a activităţii şi transformare a Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa în societate potrivit Legii 31/1900 a societăţilor comerciale. La baza acestui proiect de hotărâre stau contractul de împrumut dintre Municipiul Constanţa şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat în data de 30.12.2016 şi aprobat prin HCL nr. 358/28.12.2016 şi mai multe normative: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 207/1997; art. 30 din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 2 pct. 2) lit. a) si ale art. 3 pct. 1 lit. (h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice Regulamentului CE nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători.
Citeşte şi:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii