Locuri de joacă şi parcări la Năvodari Alexandru Manu - „Beneficiari sunt toţi locuitorii oraşului, dar şi turiştii“
Locuri de joacă şi parcări la Năvodari: Alexandru Manu - „Beneficiari sunt toţi locuitorii oraşului, dar
15 Aug, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3406
Marime text
Societatea Termica Distribuţie Năvodari SRL lucrează, în această perioadă, la amenajarea a patru noi locuri de joacă pentru copiii din Năvodari.
Anunţul l-a făcut directorul societăţii Termica Distribuţie SRL Alexandru Manu, care a declarat că locurile de joacă pentru cei mici sunt amenajate în zona blocurilor R7, R5, P1 Taşaul şi lângă 20S. Conform planului stabilit deja între SC Termica Distribuţie SRL şi Primăria şi Consiliul Local Năvodari, reprezentanţii administraţiei locale fac achiziţia obiectelor, iar reprezentanţii societăţii care execută lucrările la nivelul oraşului le vor monta. „Este un procedeu bine stabilit de noi, SC Termica Distribuţie SRL şi Primăria Năvodari, prin care administraţia locală achiziţionează obiectele de joacă pentru copii, iar noi executăm montarea lor. Nu cunosc preţul acestor obiecte, ştiu doar că societatea pe care o reprezint a cheltuit 50.000 lei pentru lucrările executate, a declarat Alexandru Manu.
Lucrări finalizate la timp
De asemenea, în acestă lună, angajaţii societăţii Termica Distribuţie SRL Năvodari au finalizat parcările de la blocurile RA1, R1 şi R2. „Aceste lucrări ne aduc mulţumire, ştiut fiind de cât timp este nevoie pentru identificarea unui loc de parcare, în localităţile unde acestea lipsesc ori sunt foarte puţine. Noi, la Năvodari, continuăm aceste lucrări şi venim periodic în sprijinul locuitorilor posesori de autoturisme. Beneficiari sunt nu doar locuitorii oraşului, ci şi turiştii“, a mai spus Alexandru Manu. În acest fel, infrastructura rutieră din localitate cunoaşte o dezvoltare semnificativă, administraţia locală răspunzând promt nevoilor de modernizare solicitate de locuitori. Terenul pe care a fost amenajată parcarea din zona blocului RA1, de pe strada Albinelor, are o suprafaţă de 1.500 mp, iar spaţiul amenajat în zona blocului R1-R2 are suprafaţa de 1.300 mp. În ceea ce priveşte banii investiţi în finalizarea acestor lucrări, Manu explică faptul că fondurile provin din bugetul local, costurile ridicându-se la valoarea de 750.000 de lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii