Mangalia a început distribuirea ajutoarelor alimentare de la UE
Mangalia a început distribuirea ajutoarelor alimentare de la UE
19 Nov, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2356
Marime text



Municipalitatea din Mangalia spune că persoanele împuternicite de beneficiarii de ajutor care nu se pot deplasa trebuie să prezinte atât cartea de identitate proprie, cât şi cartea de identitate a beneficiarului. „Programul de distribuire a alimentelor comunitare se stabileşte lunar, în funcţie de persoanele beneficiare care se încadrează în programul PEAD 2013 şi continuă până la epuizarea stocurilor. În municipiul Mangalia există 2.328 de beneficiari ai ajutoarelor alimentare comunitare. Dintre aceştia, 1.061 sunt pensionari, 560 sunt persoane adulte cu handicap. Tot la această categorie precizăm că 66 sunt copii. Numărul şomerilor beneficiari este de 469, familiile cu venit minim garantat sunt în număr de 121 (280 de persoane beneficiare), iar persoanele care beneficiază de indemnizaţii reparatorii sunt în număr de 51”, menţionează reprezentanţii administraţiei locale din sudul litoralului într-un comunicat de presă.
La momentul actual, la cantina din incinta Grupului Şcolar Industrial „Ion Bănescu” se distribuie făina, pastele făinoase, uleiul, roşiile în suc propriu, zacusca şi zahărul, urmând ca celelalte alimente din programul PEAD 2013 - mălai, conserve de porc şi miere - să fie împărţite beneficiarilor după ce vor fi aduse la centrul de distribuţie.
Beneficiarii de ajutor social şi-au putut ridica alimentele ieri şi o mai pot face vineri, 29 noiembrie. Pensionarii cu pensii mai mici de 400 lei/lună pot intra în posesia alimentelor astăzi, dar şi pe 20, 25 şi 26 noiembrie, în timp ce persoanele cu handicap grav şi accentuat (adulţi şi copii) o pot face joi şi pe 27 noiembrie. În aceeaşi ordine de idei, şomerii din Mangalia pot ridica alimentele de la UE vineri şi pe data de 28 noiembrie, iar alte categorii de persoane (veterani, văduve de război, deportaţi etc.) îşi pot ridica ajutoarele alimentare pe datele de 23 şi 30 noiembrie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii