No man's land A cui e rulota care „zace” în parcul Primăriei Constanţa? (galerie foto)
No man's land: A cui e rulota care „zace” în parcul Primăriei Constanţa? (galerie foto)
18 May, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
3576
Marime text



Pentru a afla de ce în plin centrul oraşului, în parcul Primăriei Constanţa sunt parcate astfel de obiective ne-am adresat Serviciului dotări urbane, ecarisaj, deratizare şi dezinsecţie din cadrul primăriei. Aici ni s-a comunicat că am sunat unde trebuie, că acest caz face obiectul de lucru al acestui serviciu, dar că şeful de serviciu, Cristina Itoafă, „nu are voie să vorbească, nu intră în atribuţiile de serviciu”. Aspectul ne-a fost comunicat de un angajat care nu s-a recomandat. E trist că, în 2013 încă ne confruntăm cu situaţia în care funcţionarii publici sunt cenzuraţi în halul acesta. Cu atât mai trist este însă că aceşti angajaţi, plătiţi din bani publici, nu oferă informaţii de interes public şi nu vorbesc cu presa.

Am sunat ulterior la Ionel Pilat, directorul executiv al Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanţa care, mult mai amabil decât în alte situaţii, a declarat că de această problemă răspunde Ionuţ Pripişi, şeful Corpului de Control al Primăriei Constanţa. Acesta din urmă a cerut răgaz până luni pentru a afla care este situaţia rulotei: „S-ar putea să fie în evidenţă la vehicule abandonate”, a afirmat Pripişi. Întrebat dacă nu a remarcat obiectivul cu pricina în parcul instituţiei în care lucrează, şeful Corpului de Control a explicat: „Nu sunt personal de execuţie, ca să merg pe teren, eu coordonez. Nu e o tragedie. Dar o să-l întreb pe inspectorul meu, care ar trebui să ştie. Dacă el nu ştie, atunci, da, este o tragedie”.
Vom reveni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- meoc 20 May, 2013 12:44 E clar: este o tragedie.