Parc de 10.000 mp, la Năvodari Florin Chelaru - „Datoria noastră este ca toate proiectele oraşului să se finalizeze“ (galerie foto)
Parc de 10.000 mp, la Năvodari: Florin Chelaru - „Datoria noastră este ca toate proiectele oraşului să se
06 Oct, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1756
Marime text
Consiliul Local Năvodari a anunţat, săptămâna trecută, finalizarea lucrărilor la proiectul „Parc de recreere în oraşul Năvodari“, finanţat în mare parte cu fonduri europene. Noul spaţiu a fost creat prin reabilitarea a două parcuri existente şi prin realizarea a două parcuri noi la sudul celor două existente, la vest de bulevardul Năvodari (fost DJ 226). Mai exact, parcurile existente au fost reabilitate şi dotate cu noi spaţii de joacă, foişoare de lemn, spaţii de fitness urban, alei pietonale, piste de biciclişti, spaţii verzi şi sistem nou de irigaţii.
Parcul flanchează oraşul de la nord la sud, de la intersecţia DJ 226, actualul bulevard Năvodari, cu strada Mării, până aproape de ieşirea către Lumina. El se întinde pe o suprafaţă de 9.567 de metri pătraţi, din care 7.384 este spaţiu verde, 1.400 de metri pătraţi reprezintă alei pietonale, 392 sunt spaţii de joacă cu nisip şi 200, rondouri cu flori.
„În momentul de faţă, în Năvodari chiar se lucrează cu fonduri europene, avem multe alte proiecte în derulare, aş aminti drumul dintre Mamaia şi Năvodari, proiectul Centrului de agrement şi şoseaua Năvodari - Ovidiu, la care vor începe lucrările în două-trei săptămâni“, a declarat Adrian Constantin, manager de proiect.
Pentru parcurile nou create au fost amenajate alei pietonale, piste de biciclişti, fântâni arteziene, spaţii verzi şi de joacă pentru copii, teren de sport, mobilier urban şi foişoare de lemn. Valoarea totală a proiectului este de 2.646.713,10 lei, din care 2.035.024,76 de lei reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă. Contribuţia Consiliului Local Năvodari este de doar 2%, conform managerului de proiect, Adrian Constantin.
„Realizarea acestui proiect este un beneficiu uriaş pentru oraşul Năvodari. Aici chiar accesăm fonduri europene, avem multe proiecte şi pentru execuţia bugetară 2014 - 2020. Iar datoria noastră este ca toate proiectele oraşului Năvodari şi ale primarului Nicolae Matei să se finalizeze“, a concluzionat Florin Chelaru, viceprimarul oraşului Năvodari.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii