Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:56 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se renunţă la clădirile cu 30 de etaje? Viceprimarul Decebal Făgădău - „În a doua jumătate a anului vom avea noul PUZ al Peninsulei”

ro

06 Mar, 2013 21:45 5017 Marime text
În luna martie a anului trecut administraţia locală organiza o dezbatere publică asupra noului Plan de Urbanism Zonal (PUZ) al Peninsulei, zona istorică a municipiului Constanţa. PUZ-ul Peninsulei reprezintă o reactualizare a PUZ-ului din 2003, elaborat la vremea respectivă de arhitectul Dorin Ştefan.

„Ca să nu ne ia nimeni de proşti”

Evenimentul din primăvara lui 2012 i-a reunit pe Mirela Băncescu, arhitectul care a elaborat, din partea SC Expaco SRL, noul PUZ al Peninsulei, pe reprezentaţii Serviciului de urbanism din Primăria Constanţa şi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului, dar şi mai mulţi arhitecţi constănţeni, membri ai Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) - Filiala Teritorială Dobrogea. Amintim că dezbaterea a fost una aprinsă, arhitecţii având o serie de obiecţii şi ridicând mai multe probleme legate de PUZ. Arhitectul Alexandru Bălan, preşedintele OAR - Filiala Dobrogea, a declarat chiar că „PUZ-ul Peninsulei trebuie refăcut complet”. „Ca să nu ne ia nimeni de proşti”,  a subliniat atunci arhitectul. Una dintre obiecţiile principale legate de noul plan de urbanism al zonei istorice a Constanţei ţinea de construirea unor imobile al căror regim de înălţime varia de la P+5 la P+30. În pofida acestui aspect, PUZ-ul nu făcea, susţineau arhitecţii, nicio referire la creşterea numărului de locuitori din zonă.
De la dezbaterea cu pricina a trecut un an. Ce s-a schimbat în acest interval de timp? Ce modificări a suferit noul PUZ? Cât este de aproape de concretizare acest nou plan de urbanism zonal?

„PUZ-ul este în remodelare”

Arhitectul Alexandru Bălan a declarat că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, „PUZ-ul Peninsulei este în remodelare”. „Din ce ştiu, s-au introdus o parte din obiecţiile noastre. S-ar putea renunţa la clădirile înalte. Cel puţin aşa reiese din discuţiile purtate”. Preşedintele OAR a mărturisit însă că deocamdată nu se poate pronunţa. „Vom solicita ultima variantă a PUZ-ului în format electronic. Nu mă pot pronunţa verbal. Ulterior, ne vom spune din nou punctul de vedere. După asta, ar urma ca PUZ-ul să obţină toate avizele şi, în cele din urmă, să intre în dezbaterea Consiliului Local Constanţa”, a precizat Bălan. Arhitectul constănţean a subliniat însă nevoia şi, de fapt, obligativitatea (căci legea aşa prevede) supunerii acestui PUZ unei dezbateri publice, în sensul consultării cetăţenilor.

„Percepţia generală e una pozitivă”

Pe de altă parte, municipalitatea constănţeană susţine că „percepţia generală a una pozitivă”. „În momentul de faţă, PUZ-ul centrului istoric se află în stadiul de analiză a impactului proiectelor cu finanţare europeană ce se află în implementare în acea zonă şi, de asemenea, de detaliere a unor aspecte de ordin urbanistic semnalate de OAR - Filiala Dobrogea. Se lucrează la aceste aspecte, ele vor face obiectul unei consultări a corpului profesional (n.r. Arhitecţii), iar ulterior procedurile de avizare vor fi reluate de îndată ce dialogul va fi finalizat”, a explicat viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău. El a apreciat că „percepţia generală e una pozitivă ţinând cont de multitudinea proiectelor şi a lucrărilor din zona peninsulară”.
Întrebat când anume estimează că acest nou PUZ al Peninsulei va fi gata, Decebal Făgădău a avansat ca termen a doua jumătate a acestui an. „Sunt convins că PUZ-ul va fi unul care să răspundă tuturor exigenţelor. Ca ordin de mărime al nivelului de aşteptare cred că în cea de-a doua jumătate a acestui an vom avea noul PUZ al Peninsulei, unul la nivelul reglementărilor europene”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii