Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:59 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri locale Avertismente scrise și amenzi în valoare de 24.600 lei

ro

05 Jun, 2016 15:58 1916 Marime text
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar de poliție Monica Dajbog, a susținut astăzi ora 15.30, la sediul MAI, o declarație de presă cu privire la misiunile structurilor MAI în contextul alegerilor locale.
 
Redăm, în continuare, declarația purtătorului de cuvânt:
 
„Doamnelor și domnilor, până la acest moment, scrutinul pentru alegerea autorităților administrației publice locale, s-a desfășurat fără a fi înregistrate evenimente grave în planul ordinii publice.
 
La nivel național, au fost înregistrate 272 de sesizări privind săvârșirea de posibile contravenții sau infracțiuni care au legătură cu procesul de vot și care sunt în competența de soluționare a structurilor MAI.
 
Angajații Ministerului Afacerilor Interne verifică fiecare semnalare de încălcare a legislației privitoare la alegeri pentru a stabili cu certitudine existența sau nu a aspectelor sesizate. Mai mult de 30% dintre semnalările de fapte ilegale în legătură cu procesul de vot nu s-au confirmat.
 
Majoritatea semnalărilor provin din mediul rural, respectiv 65 %.
 
Până la această oră s-au constatat 70 de fapte contravenționale, pentru care s-au aplicat 21 de avertismente scrise și amenzi în valoare de 24.600 lei.
 
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru continuarea propagandei electorale, fotografierea și filmarea buletinului de vot, consum și distribuire de băuturi alcoolice în zona de protecție a secției de votare, prezența mai multor persoane în cabina de vot.

 
De asemenea, se efectuează cercetări referitor la 34 de situații privind posibile infracțiuni.
 
În județul Brașov, polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot față de un membru al unui birou electoral care avea sub listele electorale un buletin de vot pentru alegerea primarului pe care era aplicată ștampila cu mențiunea VOTAT.
 
În județul Olt, două persoane au fost sancționate contravențional cu suma de 600 de lei fiecare, deoarece au însoțit câte o persoană în cabina de vot, fără aprobarea președintelui biroului electoral.
 
În județul Mehedinți o persoană care a sesizat faptul că într-o secție de votare mai multe persoane au intrat în cabina de vot în același timp a fost amendată cu suma de 500 de lei întrucât cele sesizate nu s-au confirmat.
 

În București, președintele unei secții de votare a solicitat sprijinul efectivelor MAI pentru că un bărbat făcea scandal în secția de votare. Acesta a fost ulterior preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul de Psihiatrie. Tot în capitală, un cetățean în stare de ebrietate a adresat  injurii și expresii jignitoare membrilor biroului electoral al secției de votare. Cetățeanul a fost scos din secția de votare și amendat cu 500 de lei.
 
În mai multe secții de vot din țară au fost înregistrate incidente legate de dispariția ștampilelor cu mențiunea votat. În toate cazurile a fost sesizată Poliția și se fac cercetări, fără a se afecta desfășurarea procesului de votare.
 
Angajații MAI au sancționat și persoanele care au comercializat, distribuit sau consumat băuturi alcoolice în apropierea secțiilor de votare. Astfel de cazuri au fost înregistrate în județele Cluj, Satu Mare și București.
 
În ceea ce privește persoanele arestate la domiciliu, care au depus cereri pentru a vota cu urna specială, 56 și-au exercitat deja acest drept. Celelalte 16 persoane s-au deplasat la secțiile de vot cu aprobarea instanței.
 
Doamnelor și domnilor, doresc să precizez că angajații Ministerului Afacerilor Interne vor acorda în continuare maximă atenție modului de desfășurare a procesului electoral și vor sancționa orice încălcare a legii.
 
Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 18.30.”
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii