Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţiile de avere ale candidaţilor la alegerile locale, „secretizate” de birourile electorale?! (documente)

ro

20 May, 2016 00:00 3173 Marime text

 
În contextul apropierii scrutinului electoral pentru alegerea primarilor, precum şi a membrilor consiliilor locale şi judeţene şi din dorinţa de a informa cititorii înainte de a lua o decizie finală, am considerat de interes să le arătăm acestora cu ce averi ar putea intra în administraţia publică aspiranţii la aceste mandate. Numai că interpretarea după bunul plac sau comoditatea şi-au spus cuvântul şi de această dată, desigur, în defavoarea celor ce urmează să aplice ştampila „votat” pe 5 iunie.
 
Pe site-ul oficial al Agenţiei Naţionale pentru Integritate (ANI), postarea declaraţiilor de avere ale tuturor competitorilor înscrişi şi admişi să participe în scrutinul electoral din data de 5 iunie se desfăşoară cu dificultate, având în vedere numărul foarte mare al acestora. De aceea, dar şi prevalându-ne de prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii în interes public, am formulat adrese scrise către Birourile Electorale Municipale (BEM) din Constanţa, Mangalia şi Medgidia, precum şi către Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Constanţa, prin care solicitam să ne transmită, pe mailul redacţiei sau prin poştă, la alegere, declaraţiile de avere ale candidaţilor la funcţiile de primari şi ale celor ce îşi doresc să obţină mandate de consilieri locali sau judeţeni.
 
În timp ce reprezentanţii BEM Constanţa şi ai BEM Mangalia nici nu s-au sinchisit să ne dea vreun răspuns, cele primite de la BEJ Constanţa şi BEM Medgidia te lasă fără grai şi te determină să-ţi pui multe întrebări. De parcă am fi în emisiunea adaptată situaţiei „Şi birourile electorale spun lucruri trăsnite”, de la Biroul Electoral Medgidia am aflat că nu ne pot oferi informaţiile solicitate, pe motiv că „Biroul Electoral Municipal nu este o instituţie publică în accepţiunea legii, astfel încât acesteia nu îi revine obligaţia de comunicare a informaţiilor solicitate”. Asta în condiţiile în care cei ce activează aici sunt plătiţi din bani publici, iar dispoziţiile art. 2, alin. 1 lit. a) din Legea nr. 544/2001 sună aşa: „Prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice (...)“.
 
Aşadar, se pare că avem de-a face cu o interpretare a legii după bunul plac sau cu o scuză, găsită la repezeală, pentru a nu-şi încărca programul de lucru cei de la BEM Medgidia. În contextul prezentat, ce aşteptări să mai avem de la un birou electoral care oricum nu a trimis la ANI declaraţiile de avere ale candidaţilor implicaţi în alegeri locale din vară?

Un moment de sinceritate marca BEJ Constanţa

De un răspuns un pic mai sincer, dar cu acelaşi rezultat (nu ni s-au furnizat informaţiile solicitate) am avut parte şi de la BEJ Constanţa. Numai că de aici ni s-a menţionat că toate informaţiile solicitate au fost transmise la ANI. Totodată, BEJ Constanţa a recunoscut că „procesarea tuturor acestor date solicitate ar afecta în mod negativ activitatea curentă a BEJ Constanţa - aparat tehnic”.
 
În concluzie, cititorii vor trebui să aştepte până ce declaraţiile de avere ale celor ce pretind că vor acţiona numai pentru a ne sluji interesele în următorii patru ani vor fi postate pe site-ul ANI.  Până atunci, cei ce vor să vadă exact răspunsurile primite le pot „analiza” pe site-ul cotidianului nostru, la secţiunea „Documente”.
 
Facem menţiunea că nu doar noi, la Constanţa, ne-am confruntat cu acest refuz al birourilor electorale de a ne pune la dispoziţie documente publice care privesc averea şi interesele candidaţilor pe care românii îi vor vota la 5 iunie. Şi jurnaliştii HotNews s-au confruntat cu aceeaşi problemă: „Birourile electorale din ţară par să funcţioneze fiecare după reguli proprii atunci când vine vorba despre transparenţă în relaţia cu presă şi, implicit, cu alegătorii care se vor prezenţa la urne la alegerile locale din iunie 2016. De exemplu, Biroul Electoral Municipal Craiova refuză să facă publice declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor la funcţia de primar, pe motiv că această obligaţie îi revine Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi pentru că el nu se circumscrie noţiunii de autoritate sau instituţie publică, deşi îşi desfăşoară activitatea din fonduri publice. Spre comparaţie, Biroul Electoral Municipal din Cluj-Napoca a avizat favorabil o astfel de solicitare.“

Citeşte şi De ce declaraţiile de avere ale candidaţilor sunt secrete la Craiova, dar la Cluj se pot consulta/ Agenţia Natională de Integritate întârzie publicarea tuturor declaraţiilor de avere 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii