Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:38 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călătorie cu peripeţii pentru 150 de persoane Trenul Intercity Constanţa-Bucureşti, blocat în câmp de zeci de minute

ro

09 Feb, 2017 16:03 7710 Marime text

Peste 150 de călători, printre care familii cu copii, au rămas blocaţi în tren în timp ce se deplasau spre Bucureşti.

Un călător ne-a semnalat că trenul Intercity nr. 1582 Constanţa-Bucureşti este blocat în câmp, în zona localităţii Dragoş Vodă, după staţia Ciulniţa. Pasagerilor li s-a spus doar că s-a defectat locomotiva. În tren este foarte frig la acest moment, iar mulţi dintre călători sunt însoţiţi de copii, care au înghetat deja. 

Reprezentanţii CRF Călători au declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că va fi trimisă o altă locomotovă, iar trenul va avea o întârziere de 100 de minute.

„Din păcate, din cauza locomotivei defecte, călătorii nu au nici cădlură. Sperăm că pe la ora 16.30, problemele vor fi soluţionate“, a precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Alina Predescu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.

Pasagerii acuză CFR de totată lipsă de coordonare între servicii şi de lipsa de comunicare a personalului. Mai spun că trenul a circulat cu viteză mică încă de la Constanţa şi se întreabă de ce s-a permis plecarea trenului fără o revizie temeinică înainte.

UPDATE, ora 17.33

Trenul Intercity nr. 1582 Constanţa-Bucureşti se apropie de Bucureşti, având o întârziere de 2 ore şi jumătate. Călătorii sunt scandalizaţi. Mai mult, unii susţin că se pare că se ştia încă de la Constanţa că locomotiva are probleme


UPDATE: ora 14.33

La ora 16.26, trenul a plecat din staţia Dragoş Vodă. Până la Bucureşti mai sunt o sută de km. Nimeni de la CFR nu prezintă scuze. Nici măcar controloarea, spun călătorii.

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Laura 09 Feb, 2017 22:58 Nu e prima data cand se defecteaza locomotiva..!!!..odata ni s-a defecrat dupa doua minute de la plecarea din Constanta!..cine naiba trebuie tras la raspundere?!