Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:17 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Actorii Teatrului de Stat Constanţa, prezenţi în trei mari oraşe ale ţării

ro

10 Aug, 2015 00:00 2088 Marime text
Actorii de la Teatrul de Stat Constanţa (TSC) aduc lumea teatrului în diferite oraşe din ţară, prin prisma unor manifestări artistice de cea mai înaltă calitate.
 
În perioada 12-14 august, TSC va susţine spectacolul „Razna prin poveşti“, după Ion Creangă, în regia lui Nicolae Poghirc, la Festivalul Naţional de Teatru pentru Copii „Cărăbuş“ din Brăila. Vor avea loc reprezentaţii pe 13 august, de la ora 17.00, şi pe 14 august, începând cu ora 18.00. Spectacolul, a cărui scenografie este semnată de Sanda Mitache, reuneşte actorii Adrian Dumitrescu, Andrei Cantaragiu, Mirela Pană, Ana Maria Ștefan, Cosmin Mihale, Alina Mantu şi Turchian Nasurla.

Reprezentaţii la Festivalul „Bucureştii lui Caragiale"

Actorii TSC participă şi la ediţia cu numărul patru a Festivalului „Bucureştii lui Caragiale“, un proiect cultural și artistic inedit desfăşurat în capitală, în cadrul căruia vor prezenta două spectacole: „Gâlcevile din Chioggia“, de Carlo Goldoni, și „Escrocii“, de Robert Lamoureux. Anul acesta, trupelor şi teatrelor bucureștene li s-au alăturat instituții de cultură din țară și din străinătate. În ceea ce privește piesele jucate, așa cum îi stă bine unui festival aflat la cea de-a patra ediție, numărul acestora a crescut de la un an la altul. Succesul primilor trei ani va fi repetat de Teatrul Nottara, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“, Circ & Variete Globus, Teatrul Metropolis, Compania de Teatru D'aya, Bucharest Klezmer Band sau Teatrul de pe Lipscani.

„Gâlcevile din Chioggia", în Centrul Istoric

Pe scena Festivalului „Bucureștii lui Caragiale“, actorii constănțeni au jucat, până acum, spectacolul „Gâlcevile din Chioggia“, în regia Danei Dumitrescu. Următoarea reprezentație este programată pe 20 august, de la ora 20.30, pe Scena Mare din Centrul Istoric. Pe parcursul spectacolului, evenimentele se complică, se ţes intrigi şi prind viaţă sentimente precum iubirea, ura, invidia şi neputinţa. Din distribuţie fac parte Andu Axente, Laura Iordan/Clara Ghiuvelechian, Turchian Nasurla/Ana-Maria Ştefan, Andrei Cantaragiu, Marian Adochiţei, Adrian Dumitrescu, Luiza Martinescu, Georgiana Mazilescu, Georgiana Baran, Florentin Roman, Cosmin Mihale, Remus Archip, Mirela Pană/Cristina Oprean.

Actorii TSC vor evolua şi în spectacolul „Escrocii"

Actorii de la malul mării vor putea fi urmăriţi pe scena mare din Centrul Istoric şi pe 24 august, când, de la ora 20.30, se va juca spectacolul „Escrocii“. Pe scenă vor evolua Bogdan Caragea, Liviu Manolache, Dan Cojocaru, Luiza Sarivan, Nina Udrescu, Adrian Dumitrescu, Alexandru Mereuță, Alice Safta, Georgiana Bumbac, Izabela Bumbac şi Tamara Mihaela Pricop.

„Visul unei nopţi de vară", pe scena băcăuană

 De asemenea, pe data de 2 august, TSC a participat la un important eveniment teatral, Festivalul Internaţional de Teatru „Theaterstock“, cu spectacolul „Visul unei nopţi de vară“, după William Shakespeare, în direcţia de scenă a regizorului Marcel Ţop. Reprezentaţia actorilor a avut loc în noua şi eleganta sală a Teatrului de Vară „Radu Beligan“ din Bacău.
 
Festivalul propune, pe durata a 16 zile, peste 300 de ore de spectacol în 138 de producții de teatru, dar și 16 concerte de rock, fado, flamenco și patru spectacole de teatru-dans. Astfel, vor fi reuniţi aproximativ 1.000 de artişti, reprezentând 94 de companii din ţară şi din străinătate. Evenimentul se încheie pe 16 august.

Sursa foto: Facebook.com (Teatrul de Stat Constanţa)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii