Info-sud-est.ro Axa răului pentru patrimoniul istoric constănțean

În județul Constanța există 692 de monumente istorice, dintre care 151 se regăsesc pe teritoriul municipiului Constanța.

Dacă siturile arheologice și monumentele de for public intră în patrimoniul autorităților publice (Primărie și Consiliu Județean), monumentele de arhitectură (clădirile) sunt deținute atât de administrația locală cât și de proprietari privați.

Peninsula Constanței, zona veche a orașului, este înțesată de clădiri de patrimoniu și, până la acest moment, niciuna dintre acestea nu este reabilitată în întregime, indiferent dacă proprietarul este autoritate publică sau persoană privată. Singura clădire monument istoric renovată în Constanța este Casa avocat Traian Bellu, astăzi Hotel Carol, aflată pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 15.

Motivele acestei situații de degradare a patrimoniului imobil al Constanței sunt diverse și înglobează o paletă largă de circumstanțe.

În primul rând, procesul de retrocedări de imobile început în anii `90 și reglementat de Legea 112/1995 și Legea 10/2001 a făcut ca o mare parte din monumentele istorice din Constanța să ajungă în posesia unor proprietari care nu dispuneau de resursele financiare necesare pentru întreținerea sau restaurarea unor astfel de clădiri. Pentru că toate aceste monumente de arhitectură au fost construite odinioară de oameni cu bani și sunt, în general, impunătoare, au foarte multe detalii de decor exterior şi interior costisitoare şi care implică lucrul cu profesionişti și terenuri aferente destul de mari.

În această situație, la începutul anilor 2000, în momentul în care legislația în vigoare privind protejarea monumentelor istorice era abia în stadiul de proiect (Legea 422 a fost scrisă, votată şi promulgată în anul 2001, însă a trecut o bună perioadă de timp până când aceasta a început să producă efecte), speculatorii imobiliari au simțit imediat posibilitatea unor profituri rapide și au început să cumpere monumente, nu după considerente istorice sau arhitecturale, ci pentru faptul că acestea se aflau în general în centrul orașului și dispuneau de terenuri ofertante.

Și astfel, odată cu acest proces de retrocedare a monumentelor istorice și a tentațiilor imobiliare ce au rezultat de aici sfera clădirilor de patrimoniu a cunoscut patru tipologii de proprietari:

1. Proprietarii care nu beneficiază de resurse financiare pentru întreținere și reabilitare dar nici nu vor să vândă imobilul


Aceștia sunt, în general, oameni în vârstă, atașați de clădirile în care și-au petrecut o bună parte a vieții și care nu mai sunt dispuși să își schimbe locuința. Neavând banii necesari nici măcar pentru întreținerea specifică unui monument istoric, clădirile se degradează de la zi la zi.

2. Proprietarii cu resurse financiare care nu sunt interesați de reabilitarea monumentelor și le lasă în paragină, ba chiar le „ajută“ să se dărâme, pentru a putea beneficia de terenul aferent

În cazul acestor proprietari, legislația în vigoare nu reușește să acopere cu succes aceste situații și, astfel, un proprietar care lasă monumentul istoric în paragină, care îl abandonează, este pasibil, în cel mai rău caz, de o amendă într-un cuantum suportabil. Dacă privim doar prin prisma spiritului strict al legii, acești proprietari nu sunt constrânși să aducă monumentele istorice la standarde normale (vezi exemplul Palatului Regal din Mamaia). În aceste cazuri, prevederile ar trebui să conţină proceduri şi atribuţii specifice acordate instituţiilor abilitate, inclusiv de anulare a dreptului de proprietate în cazul unor monumente de importanţă naţională sau internaţională. În acelaşi timp, legea ar trebui să conţină măsuri clare, punitive, pentru distrugere intenţionată, abandonare sau tentative de demolare.


Integral pe info-sud-est.ro.